Nepoata vicepreşedintelui CJ Vâlcea, reţinută pentru trafic de droguri | VIDEO
- Cristina Lica
- 18 februarie 2012, 14:04
Nepoata vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea Dumitru Perşu a fost reţinută pentru 24 de ore, pentru trafic de droguri, după ce polițiștii au găsit în locuința acesteia 500 de grame de canabis. Alături de ea sunt cercetaţi în acest caz alţi doi tineri.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova îi cercetează pentru trafic de droguri de risc pe Ana Maria Perşu, în vârstă de 26 de ani, Dan Alexandru Perşu, 25 de ani şi Bogdan Nicolae Mavrea, de 23 de ani, anunță mediafax.ro. Procurorii D.I.I.C.O.T. au făcut, ieri, două percheziţii domiciliare în Craiova şi în localitatea Măldăreşti, din judetul Vâlcea și au găsit la locuinţa Anei Maria Perşu aproximativ 500 de grame de cannabis, dintr-o cultură ilegală din județul Vâlcea, care urmau să fie comercializate în Craiova. Tânăra va fi adusă în fața instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.