Neplătiți de șase luni, Clujenii se bat la titlu

În ciuda gravelor probleme financiare cu care se confruntă, echipa CFR Cluj ocupă locul secund al clasamentului după succesul de la Botoșani, scor 1-0.

Plin de paradoxuri, fotbalul autohton mai oferă un caz ciudat, care sfidează legile normalității. Echipa CFR Cluj trăiește de pe o zi pe alta, jucătorii amenință că nu se mai prezintă la meciurile de campionat, dar ardelenii sunt plasați excelent în lupta pentru titlul intern.

Echipa din Gruia a câștigat, sâmbătă, meciul de pe teren propriu, jucat în deplasare, cu FC Botoșani, scor 1-0, datorită unui gol marcat în minutul 38 de Javzici. Astfel, „feroviarii” și-au consolidat locul secund al ierarhiei, cu 29 de puncte acumulate în 14 runde. La începutul săptămânii trecute, Vasile Miriuță, antrenorul CFR-ului, transmisese conducerii că jucătorii nu se vor prezenta la meciul cu cei de la Botoșani, din cauză că sunt neplătiți de 5-6 luni.

„În decembrie vom trage linie”

După victoria din Moldova, tehnicianul a explicat care au fost motivele care i-au determinat pe fotbaliști să-și schimbe decizia. „Băieţii miau spus: «Mister, jucăm pentru noi şi pentru tine». Ce poți să le mai ceri unor asemenea băieți care au strâns 29 de puncte? Sper să se rezolve cât mai repede aceste probleme. Putem juca la primele trei locuri. În decembrie vom trage linie și vom vedea ce putem face”, a spus Miriuță.

Miriuță, urecheat din nou de Mureșan

Iuliu Mureșan, președintele CFR-ului, a explicat că Arpad Paszkany nu mai are nicio implicare la club, iar în acest moment se negociază vânzarea CFR-ului. „Arpad a luat decizia să se retragă din acţionariatul clubului şi dacă n-a mai dat bani am început să avem şi noi probleme financiare. Am redus toate cheltuielile care puteau fi reduse, dar situația s-a acutizat. Am avut zilele astea multe întâlniri cu cei care doresc să preia clubul”, a explicat conducătorul. Mureșan a mai precizat că antrenorul a greșit atunci când s-a plâns public de problemele de la club.

„Vasile Miriuţă nu are voie să aibă un asemenea discurs. Nu văd utilitatea ca atunci când clubul nu merge bine să ieşi în public şi să vorbeşti”, a mai afirmat Mureșan.”