Nelson Mondialu este cunoscut pentru aparițiile sale excentrice din emisiunile de televiziune sau din mediul online. Livian, fiul său, a fost unul dintre protagniștii sezonului al doilea a show-ului „Puterea Dragostei”.
La finalul săptămânii, Livian s-a căsătorit, iar petrecerea a fost organizată la un restaurant de lux din Cluj Napoca. Un astfel de eveniment a implicat costuri foarte mari, iar mirele și familia se așteptau să-și recupereze banii din darul strâns de la invitați.
Țeapă în familia lui Nelson Mondialu
Socoteala de acasă, dinainte de petrecerea de nuntă nu s-a potrivit cu realitatea de la restaurant. Iar acest lucru l-a făcut pe Livian, fiul lui Nelson Mondialu să izbucnească nervos. Mulți invitați au plecat fără să lase tradiționalul dar în plicurile pe care le-au primit special. Au mâncat, au băut, au petrecut, iar la final au șters-o englezește, cum se spunea pe vremea când Nelson Mondialu era flăcău.
Livian tună și fulgeră, pe contul de socializare, după ce a realizat cât a pierdut. Spune că a găsit 17 plicuri goale, de la cupluri și familii, ceea ce presupune pagubă dublă.
„Plicuri goale! Nicio scundă nu mi-a trecut prin cap… acum poate unii o să zică „Bă dar tu nu ai verificat?” Ce e drept, nu am simțit la atingere. Poate mi l-a dat mie, poate l-a băgat direct în cutie, dar nu am simțit la atingere. Și acum să fim serioși… când îmi dai tu plicul la final de nuntă, îl iau, mă uit să văd dacă ți-ai pus numele, nu îl pun la lumină să vadă dacă sunt bani sau îl palpez.
Nu știu, dar sunt vreo 17 plicuri din astea. Vă dați seama. 17 plicuri, 17 persoane sau familii, cupluri. Din astea vreo 13 sunt perechi. Extraordinar vreo 30 de meniuri plătite și eu am primit plicuri goale. Mie încă nu îmi vine să cred. Tot nu îmi vine să cred. Nu ai ce face. Eu sper totuși că lumea s-a simțit bine și asta să fie cea mai mare cheltuială. De bine, de rău… o iau invers, am plătit eu să se simtă lumea bine”, a spus Livian, în mediul online.
Livian nevoit să-și refacă socotelile
Acum, fiul lui Nelson Mondialu este nevoit să-și refacă socotelile și să-și reducă estimările de profit. Darul de nuntă nu s-a ridicat la nivelul la care a sperat. Astfel că se poate declara mulțumit dacă va ieși pe zero, fără să fie nevoit să mai scoată alți bani din buzunar pentru a acoperi costurile.
Livian a vrut ca nunta sa să fie deosebită. Petrecere faraonică, meniu de lux, invitați pe măsură, totul la nivelul pretențiilor lui Nelson Mondialu. Spectacolul a fost asigurat de artiști unul și unul, precum Marcel Pavel, dar și manelistul Florin Salam.
Iar amfitrionul a impus reguli invitaților astfel încât toată lumea să fie atentă la ceea ce se petrece. Aceștia nu au avut voie să părăsească sala, nici să vorbească la telefon. Mai mult, Livian le-a impus și cam cât să stea, până la ora 12.00.
„La nuntă, nimeni nu are voie să iasă afară. De ce zic asta? La alte nunți toată lumea era afară. Deci a rămas sala goală. Toată lumea era afară cu alea aprinse și stăteau și treceau orele și își aprindeau încă una. Stăteau bărbații afară câte o oră pe un trabuc.
O seara vă puteți abține, de la patru jumate la doi jumate. Cine vine la nuntă nu are voie să părăsească nunta până la ora 12. Fără nicio glumă, când vine tortul. Nu aveți voie cu telefon. Nu le luați ca pe niște reguli. Îi protocol. Așa este protocolul nunții”, a anunțat mirele.
Fiul lui Nelson Mondialu, nuntă după o relație de un an
Fiul excentricului personaj clujean s-a căsătorit cu iubita sa, Alexandra, după o relație care a durat un an. El a devenit cunoscut după participarea la cel de-al doilea sezon al emisiunii „Puterea Dragostei”.
Atunci a făcut pereche cu o altă tânără, Bianca Comănici. Doar că relația lor nu a durat prea mult după emisiune.
S-au despărțit, iar Livian a cunoscut-o pe Alexandra. S-au căsătorit după un an de relație.