Nelson Mandela, sărbătorit cu 500 de invitaţi

Nelson Mandela, sărbătorit cu 500 de invitaţi

La 90 de ani, eroul luptei antiapartheid se consideră lipsit de influenţă.

Nelson Mandela, devenit un simbol mondial graţie luptei sale neobosite împotriva apartheidului şi pentru reconcilierea Africii de Sud, a sărbătorit ieri împlinirea vârstei de 90 de ani. Fostul preşedinte sud-african a preferat să stea departe de ochii lumii, astfel că a pregătit o petrecere restrânsă în casa în care a crescut, în Qunu, relevă AFP. Aici îşi petrece o parte a anului împreună cu soţia sa, Graca Machel, văduva fostului preşedinte mozambican Samora Machel.

Evenimentul a fost cu atât mai emoţionant cu cât ieri s-au împlinit şi 10 ani de la căsătoria celor doi. Astăzi însă, Qunu vă găzdui o serie de festivităţi speciale, la Mandela acasă fiind aşteptaţi 500 de invitaţi. La eveniment va participa şi Thabo Mbeki, care i-a urmat în 1999 la conducerea ţării, precum şi Jacob Zuma, actualul lider al Congresului Naţional African. Presa nu este însă invitată la aceste celebrări. Felicitări din toată lumea Din ce în ce mai firav, „Madiba“ (numele de clan al lui Nelson Mandela) îşi limitează apariţiile publice, însă nu renunţă la lupta pentru demnitatea umană.

De altfel, chiar ieri, într-un mesaj lansat cu ocazia aniversării sale, fostul preşedinte sud-african a denunţat inegalităţile sociale şi a deplâns faptul că ţara sa „a căzut pradă sărăciei“. Laureatul Premiului Nobel pentru Pace (1993) s-a declarat onorat de mesajele de felicitare care nu au contenit să sosească din întreaga lume.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Suntem onoraţi de dorinţa voastră de a-i ura la mulţi ani unui bătrân aflat la pensie, care nu mai are nicio putere şi nicio influenţă“, a spus acesta. Fostul preşedinte american Bill Clinton, de pildă, a lăudat „puterea exemplului“ lui Nelson Mandela, iar fostul său rival şi ultimul preşedinte din perioada apartheidului, Frederick de Klerk, l-a salutat „pe unul dintre cei mai măreţi oameni ai secolului XX“.

Persoanele din anturajul lui Nelson Mandela doresc însă să-l ţină departe de agitaţia cotidiană, după o perioadă de activităţi intense, printre care şi o călătorie la Londra, unde a participat la un megaconcert dedicat luptei împotriva SIDA. În 2005, Mandela a anunţat public că fiul său a murit din cauza acestei boli.