Negoiță a „plantat” ilegal privați în parcuri. Ei vor cere taxă și pe toaletă

Negoiță a „plantat” ilegal privați în parcuri. Ei vor cere taxă și pe toaletă

Edilul sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță, susține că are dreptul să concesioneze zonele verzi, deși sunt în patrimoniul Consiliului General. El recunoaște că agenții comerciali privații vor fi stăpâni peste tot.

"Evenimentul zilei” a dezvăluit, în ediția tipărită de pe 6 mai, faptul că edilul PSD vrea să privatizeze sectorul 3: să concesioneze administrarea parcurilor și a străzilor pe baza unei hărți stabilite cu carioca. Aleșii locali PDL au trimis o adresă prefectului Capitalei, prin care îi cer să verifice legalitatea concesionării zonelor verzi.

Aleși generali: „Contractul este nul”

Dacă timp de câteva zile, edilul Robert Negoiță nu a oferit nicio explicație presei, perioadă în care aceasta a relatat că nu este ilegală concesionarea administrării parcurilor - Titan, Alexandru Ioan Cuza, Titanii și Gheorghe Petrașcu - ulterior edilul a explicat, pe blogul personal (care a devenit mai nou „site-ul Primăriei Sectorului 3”, cel din urmă nemafiind activ de aproximativ două săptămâni), că el este de părere că nu a încălcat legea dând la privat parcurile pe următorii opt ani. Și, în timp ce edilul invocă faptul că s-au cheltuit bani aiurea în anii trecuți- locuitorii sectorului 3 sunt de altă părere.

„Parcul Titan și IOR arată jalnic, toate locurile de joacă nu au mai fost renovate și zac în degradare, de doi ani. În plus, parcările din zonă au fost dezafectate parțial și s-au plantat pomi. Dalele montate în parcări s-au răsturnat și spațiile cu pomi arată ca niște mini-ghene ”, scrie un cititor EVZ, pe forumul ziarului. Cert este că aleși generali și fostul prefect Mihai Atănăsoaei spun că nu se putea concesiona serviciul de gestionare, fără acordul CGMB-ului. Astfel, consilierul Cornel Pieptea a explicat că atâta timp cât nu a avut acordul Consiliului, acesta nu putea face delegare la delegare, având în vedere că primăria de sector era delegată să gestioneze.

Cert este că cei care se vor plimba prin parcuri vor trebui să plătească taxă chiar și pe toaletă. O spune chiar Negoiță pe blog. El mai susține că societatea Cris Garden va investi 4.198.702 lei. Însă, el a uitat să precizeze că privatul va percepe și va încasa taxe pe tot ce înseamnă activitate de comerț și agrement întinsă pe 67 de hectare de parc și 48 de hectare de luciu de apă.