Negocierile Rusia-Ucraina, fiasco total. Kievul respinge cerințele Moscovei

Negocierile Rusia-Ucraina, fiasco total. Kievul respinge cerințele MoscoveiNegocieri Rusia-Ucraina. Sursa foto: captură video

Vineri, la Istanbul, au avut loc primele tratative de pace directe dintre Rusia și Ucraina din ultimii trei ani. Discuțiile s-au desfășurat în format față în față, însă nu au generat niciun progres semnificativ.

Întâlnirea a durat mai puțin de două ore, iar, la final, delegația rusă s-a declarat mulțumită, afirmând că negocierile vor continua.

Ucraina consideră cerințele Rusiei „rupte de realitate”

Potrivit unei surse ucrainene citate de Reuters, propunerile Rusiei depășesc cu mult ceea ce a fost discutat anterior și nu pot constitui o bază reală pentru negocieri.

„Cerințele Moscovei sunt rupte de realitate și nu reflectă nicio dorință reală de a ajunge la un acord”, a declarat sursa ucraineană, potrivit reuters.

Ucraina

Victorie Ucraina. Sursa foto: powervertical.org

Ce spune Donald Trump

Președintele american Donald Trump a sugerat, în timpul unei vizite în Orientul Mijlociu, că negocierile de pace nu pot avansa fără o întrevedere directă între el și Vladimir Putin.

„Este nevoie de o discuție directă între mine și Putin pentru ca procesul să meargă mai departe”, a declarat Trump, ridicând semne de întrebare cu privire la implicarea Statelor Unite în soluționarea conflictului.

Zelenski cere armistițiu total

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a reafirmat că obiectivul principal al Kievului este obținerea unui armistițiu complet, care să deschidă calea pentru o soluție diplomatică.

„Dacă Rusia refuză să negocieze în mod real, trebuie impuse sancțiuni mai dure asupra sectorului energetic și bancar rus”, a declarat Zelenski.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a afirmat vineri că președintele rus Vladimir Putin a comis o „eroare” trimițând o echipă de „rangul doi” pentru a participa la negocierile cu Ucraina în Turcia.

„Consider că Putin a făcut o greșeală uriașă”, a declarat Rutte la sosirea sa la un summit al Comunității Politice Europene (CPE) în Tirana, Albania.