Șefia Camerei Deputaților devine cea mai vânată funcție, mai dorită chiar decât cea de prim-ministru, fiind vizată de toate cele trei formațiuni care se pregătesc de guvernare, PNL, USR PLUS și UDMR.
UDMR intenționează să ceară șefia Camerei Deputaților, la următoarele negocieri, pentru formarea viitoarei coaliții de guvernare, pe care le va purta cu PNL și USR PLUS. Formațiunea maghiară își dorește președinția Camerei Deputaților pentru liderul său, Kelemen Hunor, după cum relatează surse politice. Potrivit acestora, UDMR i-ar fi tatonat deja pe liberali în legătură cu o susținere a lui Kelemen Hunor pentru această poziție.
Trebuie spus că același post, de președinte la Camera Deputaților este vizat atât de președintele PNL, Ludovic Orban, cât și de liderul USR-PLUS, Dan Barna.
Pentru Ludovic Orban, poziția de șef al Camerei ar reprezenta o răsplată pentru demisia sa din fruntea Cabinetului, la începutul acestei săptămâni. Se pare că această funcție i-a fost propusă chiar de președintele Klaus Iohannis, în cadrul discuției de la Cotroceni care a avut drept consecință depunerea mandatului.
Ludovic Orban ar fi purtat mai multe discuții cu mai mulți lideri ai partidului pentru a le obține sprijinul în vederea alegerii sale la conducerea Camerei Deputaților. Totodată, Orban i-ar fi solicitat președintelui să rămână la conducerea PNL și să coordoneze negocierile pentru formarea viitoarei majorități parlamentare și a noului guvern.
USR PLUS vrea șefia Camerei la schimb cu premierul
Aceiași funcție, de președinte al Camerei Deputaților, este vizată și de liderul USR-PLUS, Dan Barna, care a declarat că ia în calcul o astfel de opțiune.
„Dincolo de ce se rostogolește în spațiul public, nu a existat până la momentl acesta vreo discuție, nici cu președintele Klaus Iohannis, nici cu PNL, despre cee ace înseamnă conducerea Camerei și a Senatului. deci, practic, în spațiul public sunt doar declarații de interese dintr-o parte sau din alta”, a declarat Dan Barna.
El a precizat, totuși că este o soluție și ca USR PLUS să preia conducerea Camerei Deputaților, precizând că acesta este unul din scenariile avute în vedere.
„Este o soluție ca USR PLUS să preia președinția Camerei Deputaților, E unul dintre scenariile pe car ele avem în vedere, dar, repet, până în momentul de față neexistând nici o discuție concretă pe acest lucru, nu este nimic de infirmat sau de confirmat”, a precizat Dan Barna.
Liderul USR a mai spus că această variantă ca USR PLUS să dea președintele Camerei Deputaților ar fi o variantă foarte bună în condițiile în care președintele Klaus Iohannis va desemna un premier din partea PNL.