Negocierile dintre Guvern şi sindicate au eşuat

Profesorii vor intra în grevă luna viitoare deoarece negocierile dintre liderii sindicali şi reprezentanţii Guvernului, încheiate în urmă cu câteva minute, au eşuat, anunţă RTV.

Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Spiru Haret, a spus că legea votată de Parlament privind majorările salariale nu poate fi negociată şi că apelul preşedintelui Traian Băsescu nu îi va împiedica să declanşeze greva. Astfel, protestele din învăţământ încep de luni, 3 noiembrie, cu o grevă de avertisment a sindicaliştilor de la Spiru Haret.

Peste 190.000 de cadre didactice afiliate Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ vor intra în grevă generală pe 18 noiembrie.

Profesorii universitari din Alma Mater vor declanşa la rândul lor o grevă de avertisment de două ore pe 10 noiembrie şi vor intra în grevă generală pe 18 noiembrie. 

În şedinţa de marţi, senatorii vor discuta ordonanţa de amânare a majorării salariilor profesorilor.

CITIŢI ŞI:

Băsescu îi roagă pe profesori să amâne greva