Rudele pensionarei care a murit la Spitalul Judeţean Constanța, în braţele fiului ei, după 16 ore de aşteptare, au primit, marți, rezultatul necropsiei. Lista complicațiilor e lungă.
Constantin Popa, fiul femeii, a menționat cele trecute pe documentul medical: ”Insuficiență cardio respiratorie acută, hidropneumotorax drept, adică apa la plămâni, pneumapatie acută, asta ar fi cam definitorie, cauza majoră, şi apoi emfizem pulmonar rupt şi cardiomiopatie cronică”. În acest context, familia femeii a depus plângere şi la poliţie. În cauză a fost deschis un dosar de ucidere din culpă. O altă reclamație a fost depusă și la Colegiul medicilor, pentru malpraxis.
”A fost Cod roșu de urgență la UPU”
Conducerea Spitalul Judeţean Constanța a explicat, marți dimineaţă, de ce a durat atât de mult preluarea pacientei. Amintim că aceasta a așteptat un consult de specialitate timp de 16 ore. La un moment dat a cedat. ”S-a aplecat spre față, am întrebat-o ce are, nu mi-a răspuns, mi-a murit efectiv în braţe”, relatează Constantin Popa, fiul bătrânei.
Oficialii spitalului susțin că au fost mai multe urgențe de tip Cod roșu care au intervenit la UPU și care au solicitat computerul tomograf, astfel că pacienta nu a putut fi investigată, deși fusese ea însăși adusă la spital cu o ambulanță. ”Pacienta s-a prezentat la ora 7:30 în UPU cu ambulanţa, cu simptome respiratorii de aproximativ 3 zile pe fondul unei patologii cardiace.
Primul consult a fost la ora 8:07, realizat de către medicul urgentist, pacienta era stabilă hemodinamic, s-au efectuat EKG, analize de sânge uzuale, radiografie pulmonara s-a solicitat, s-a instituit tratament cu ser fiziologic (ventolin) la ora 10:00 a fost consultul de boli interne, s-au solicitat în plus alte analize mai specifice, un al doilea set de analize. La ora 11:10 a fost efectuat consultul cardiologic la solicitarea medicului internist”, a explicat Bogdan Obadă, directorul medical al Spitalului Judeţean Constanța.
Abia la ora 19:30, bolnava a fost dusă la computerul tomograf. Medicii spun că în acest interval a mai fost văzută o dată de un medic, iar starea ei de sănătate era stabilă. ”Rezultatul la CT vine la ora 20:30, în urma rezultatului CT se evidenţiază hiderphemotora, revărsat pericardic, se solicită şi consult chirurgical”, a mai declarat Obadă. După alte două ore, timp în care consultul chirurgical nu s-a făcut, pacienta a intrat în stop cardirespirator şi a murit în brațele fiului său.
Managerul Spitalului Județean Constanța a anunțat, marți, că a deschis o anchetă pentru a stabili dacă s-au respectat protocoalele medicale în acest caz.
Sursa: Știrile ProTV