Bolile tale sau ale celor de care ești legat, patimi de care tu sau cel drag nu puteți scăpa, neputințe de tot felul, căderi, eșecuri, umilințe, chinuri fizice sau sufletești, lipsuri, nedreptăți, vederea aproapelui în suferință sau în moarte, vinovății... suma necazurilor unui om pare nesfîrșită.
Nu e sigur cîte zile va avea un nou născut pe lumea asta, dar e sigur că viața lui va fi o adunare a necazurilor. Și este mult mai probabil ca, la ceasul acela, suma necazurilor să fie mai mare decît suma bucuriilor. Un mare duhovnic contemporan spunea că cei potopiți de necazuri pe lumea asta au parte de viață dulce și ușoară pe lumea cealaltă, pentru că necazurile de aici sînt cei mai buni avocați la Judecată. Alții spun că necazurile te întăresc - ”orice nu mă omoară, mă întărește”, zice o vorbă motivațională atît de răspîndită încît lumea uită cine a spus-o pentru prima dată. E drept, știm cu toții cazuri de oameni uciși pur și simplu de necazuri; oameni care au murit cu zile pentru că nu au mai putut duce necazurile care s-au abătut pe capul lor. Așadar, ce-i cu necazurile: ne omoară sau ne întăresc, premerg fericirii sau trag, una după alta, nenorociri?
Iată: au murit cam de-odată un om bogat și săracul care, plin de bube, cerșea la poarta lui. Primul a ajuns în Iad, al doilea a ajuns în Rai. Bogatul a privit în sus și l-a recunoscut pe săracul de la poarta sa în apropierea lui Avraam, așa că a cerut Partiarhului să-i permită săracului să vină să-i aline oarecum chinul infernal. Trecerea din Iad în Rai sau invers este, după textele biblice, imposibilă, cele două lumi de apoi fiind separate de o prăpastie anume făcută să nu poată fi trecută de nimeni, dar, pe lîngă relieful imposibil, mai există un motiv pentru care săracul nu poate alina pe bogat: „Fiule, i-a explicat Avraam, adu-ți aminte că, în viața ta, tu ți-ai luat lucrurile bune și Lazăr (săracul, n.m.) și-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu ești chinuit...”
Cea mai mare descoperire pe care un om o poate face despre lumea aceasta este că, de fapt, toate sînt invers. Tot ceea ce vedem, tot ceea ce știm, tot ceea ce ne dă un sentiment de siguranță, este, de fapt, de-a-ndoaselea. Revoluția adevărată pe care cineva o poate trăi într-o viață nu este nici politică, nici socială, nici economică, ci este o revoluție a cunoașterii. Și această revoluție nu este deloc științifică... Ba dimpotrivă, o asemenea revoluție îți spune că acumularea de informație nu sporește cunoașterea și că, cu cît înveți mai mult, cu atît știi mai puțin. Iar pasul decisiv spre înțelepciune se face cînd îți dai seama că nu știi nimic. Conștiința că nu știi nimic știind o sumedenie de lucruri - ce eliberare, ce fericire, ce împlinire!
Cît de dificil este să explici unui om că cel bogat este, de fapt, sărac, și că cel sărac este, de fapt, bogat; că cel frumos este, de fapt, urît și că cel urît este, de fapt, frumos; că cel bun este, de fapt, rău și cel rău este, de fapt, bun; că cel înalt este, de fapt, un pitic și cel mic este, de fapt, înalt; că cel puternic este, de fapt, slab și cel slab este, de fapt, puternic...? Ei bine, necazurile sînt tot atîtea șanse de a te apropia de aceste colosale adevăruri, de a înțelege că lumea care nouă ni se pare reală și stabilă este, de fapt, cu susul în jos, că totul este, de fapt, invers. Știința, dacă o ascultăm atent, se apropie și ea de acest gen de adevăruri cînd demonstrează, de pildă, că suma tuturor numerelor naturale (1+2+3+4+5+.......n , unde n tinde la infinit) este un număr rațional, și negativ pe de-asupra; sau cînd demonstrează că, cu cît te apropii de viteza luminii în spațiu, timpul se curbează și, înaintînd, de fapt, te întorci înapoi... Asemena descoperiri radical contra-intuitive confirmă că lumea nu este ce pare a fi, ci, dimpotrivă, este exact inversul ei.
Probabil că, pentru cei care nu cred că există o altă viață după moarte, e dificil de explicat ce sens pot avea necazurile, dat fiind faptul că, de cele mai multe ori, viața cuiva se încheie fără să aibă deconturile morale încheiate. Rar oamenii sînt răsplătiți sau pedepsiți pentru binele sau răul pe care l-au făcut pe această lume. Unui ateu, așadar, îi e greu să înțeleagă sensul suferinței omenești. Pentru credincioși, însă, mai ales pentru credinciosul creștin, suferința are sensuri mari, iar rostul este fundamental anume din perspectivă eshatologică. Așa se face, de pildă, că un sfînt duhovnic lovit de multe boli mulțumea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre ele, șocîndu-i, desigur, pe cei mai superficiali. Așa se face, pe de altă parte, că un alt duhovnic, aflînd că suferă de o boală grea și mortală, nu s-a rugat pentru sănătate, ci a mulțumit lui Dumnezeu pentru încercarea la care este supus.
Recomandările noastre
