„Românul are nevoie să-i ajungă cuţitul la os ca să acţioneze. Dacă nu l-a deranjat nimic, românul a stat cuminte, a dormitat în istorie.

E o criză profundă a omului modern, care nu mai ştie de unde vine şi spre ce merge. Nu moartea e groaznică, groaznic e faptul când din ea nu înţelege nimic cel care rămâne în viaţă, când ea nu serveşte unei cauze.” Părintele Justin Pârvu

Șapte ani se împlinesc de la plecarea la Domnul a părintelui Iustin Pârvu. Pe 16 Iunie, șapte Ceasuri ne-au bătut în poarta Timpului. Dorul de părintele ne mistuie privirile și ne însetează simțirea după acel autentic născut din credința înveșmântată într-un ideal național.

Dorul asumat ne apropie și ne înnobilează într-o dragoste activă, sinceră. Și știm că de undeva din Cer, părintele e alături de noi, prezent în prima linie, în fața a toate cele ce se petrec acum cu neamul românesc.

Cine a fost? În straie de monah, a fost unul din ostașii mărturisitori care au crezut total în Dumnezeu și în misiunea noastră ca neam pe acest pământ. 17 ani a mucenicit părintele Iustin Pârvu prin temnițele de la Roman,Suceava, Aiud, Baia Sprie, Gherla și Periprava. Deși complet nevinovat, părintele și-a asumat cu totul acești ani grei de suferință, în care s-a adâncit în rugăciune, urmând cuvintele lui Hristos ” Fiule, dă-mi inima ta”!

Iar la finalul acestor ani grei, a ieșit din temnițele comuniste un focar de lumină vie, prin care Domnul urma să schimbe multe suflete și să împlinească destine.

În aceeași lună caldă de iunie, pe data de 15, s-a stins din viață marele român Mihai Eminescu. Menționez ” marele român” fiindcă a spune că Eminescu a întruchipat cea mai răsunătoare voce a poeziei românești fără a afirma genialitatea sa remarcabilă în domeniul jurnalismului, ar fi un miez adevărat, dar incomplet. Nucleul principal al activității de jurnalist  politic a lui Mihai Eminescu s-a desfășurat de-a lungul a șase ani 1883), la cotidianul Timpul, organul oficial al Partidului Conservator, unde în 1880-1881 a fost redactor șef. De asemenea, colaborează și cu alte publicații precum ” Albinuța”, ” Convorbiri literare” sau ” Curierul de Iași”.

În toată această perioadă de activitate, scriitorul nu a practicat jurnalismul ca pe o simplă meserie cotidiană, menită să-i asigure modesta existență. Eminescu și-a asumat statutul de jurnalist în politica vremii ca pe o chemare venită din adânc. Putem afirma fără urmă de tăgăduială că în sufletul său s-a înfiripat responsabilitatea demnă de martir în fața pericolelor care amenințau țara și viitorul ei.

Jurnalistul născut în sufletul eminescian, într-o împrejurare deloc întâmplătoare a existenței noastre ca popor, a militat pentru valorile străbune cu un curaj venit de Sus., fiindcă așa cum spune și jurnalista Irina Stroe, ” Deseori în istorie, Pana a fost o armă mai puternică decât Sabia. Pentru că Sabia însăși a devenit o Pană cu care s-a scris, muiată în sânge. Iar din călimară s-au scris destine de Neamuri și popoare.” Ferm în exprimare, bogat în cunoștiinte politice, istorice, filozofice și economice, Eminescu ne-a apărat rădăcina neamului de tăierea iminentă, atât de mult râvnită de vrăjmași:

” Biserica ortodoxă a Răsăritului a luat la români o formă deosebită de aceea a altor Biserici: ea nu e numai o comunitate religioasă, ci totodată națională. (…) Ceea ce formează adevărata trăire a Bisericii este sentimentul religios, sentimentul de conexiune frățească între membrii comunității bisericești.

Acest sentiment piere pe zi ce merge din România: comunitatea națională și religioasă, legătura de iubire și de reciprocitate cari existau înainte între toate clasele societății și cari făceau din cel bogat amicul celui sărac, din sărac pe apărătoru celui bogat, toate acestea ne-au fost escamotate de către plebea demagogică din România, ale cărei porniri se rezumă în două cuvinte: invidie și sete de câștig fără muncă” ( ziarul Timpul, 1880).

Părintele Iustin Pârvu și Mihai Eminescu sunt două axe infinite, între ele existând un grad de rudenie în familia valorilor care a ținut acest popor în picioare, fiindcă matematic vorbind… două drepte paralele, deși nu se întâlnesc niciodată, au aceeași traiectorie.

Nu întâmplător, odată cu cei șapte ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Iustin, un munte de om, s-au împlinit și 7 ani de la nasterea unui stalp de foc al Romaniei noastre, asociatia Neamunit. Monahul, mărturisitor al Ortodoxiei și al neamului nostru, a avut un rol central în viața președintelui organizației, Aureliu Surulescu, fiind părintele drag inimii care a dat binecuvântare pentru înființarea ei. De aceea, vom întoarce roata timpului pentru o clipă, să poposim în acel Ceas de regăsire, care a dat cu adevărat sămânță asociației.

După multe căutări, a ajuns să-L cunoască pe părintele Iustin Parvu. În cateva întâlniri de suflet avute cu părintele, Sfinția lui i-a dat direcția esențială pentru ceea ce urma să devină el ca persoană și pentru ce avea să însemne “ NEAMUNIT “.

Așadar, întors în țară după mai mulți ani petrecuți înafară, cursul vieții lui Aureliu a luat un nou sens, conform cu spusele părintelui.

Venise timpul să simtă altfel legătura cu pământul strămoșesc. S-a căsătorit și s-a așezat la casa lui, fiindcă acesta a fost îndemnul părintelui: „așează-te”.

Deci având o bază solidă, a început o nouă poveste!

Aureliu Surulescu: Vezi tu, românii trebuie să se întoarcă acasa. Și la propriu și la figurat. Noi suntem ca în mitul lui Anteu. Avem forță atâta timp cât suntem legați de pământul țării… Iar din punct de vedere sufletesc, Acasa este acolo unde pământul îți înțelege truda, îți vorbește limba și îți simte durerea.Totul trece prin tine, prin noi și este de o mare responsabilitate. Așa am început noi, cu această credintă.”

Ana Cucoranu: Numim ” acasă” prin definiție, locul binecuvântat în care strămoșii noștri sunt îngropați, unde noi ca români conștientizăm legătura indubitabilă a trecutului simțit în fundamentul prezentului. Aureliu împreună cu membrii asociației au fost mânați de Crezul și de dragostea cu care strămoșii și-au vărsat sângele pentru libertatea noastră, pornind înainte în același duh pe care îl aveau sfinții închisorilor și martirii rezistenței anticomuniste. Prezența lor în mijlocul românilor a însemnat cu adevărat o schimbare, o gură de aer proaspăt pentru țara aceasta lovită, înconjurată de dificultăți și amenințări vrăjmașe. Neamunit este un stejar frumos și brav, care își trage seva din valorile aflate la fundamentul României de altădată. Prin faptă și prin cuvânt, ei ne oferă un reper în această lume debusolată, un stimul pentru redescoperirea identității noastre străbune.

Aureliu Surulescu: Mergeam frecvent la mănăstirea Petru Vodă – Paltin și primeam sfat de la părintele. Ne-a chemat în ultima zi a existenței sale lumești.

Am fost acolo. Noi și maicile.

Nu voi uita niciodată asta! Am fost cu domnul Demostene Andronescu, în ziua aceea și am ținut o întâlnire. Am recitat poeziile sale și ne-am luat oarecum cu toții rămas bun… Am plecat târziu spre București, iar pe drum ne-a sunat maica T. care ne-a dat vestea. Am plâns până am intrat în capitală.

Un moment greu, dar care ne-a născut cu adevărat.

Până la urmă, ne naștem cu lacrimi și plecăm cu lacrimi. Asa a luat ființă și NEAMUNIT. Din lacrimi.

Ana Cucoranu: Așadar, părintele Iustin este unul din pilonii organizației, focul aprins prin care Dumnezeu a sădit în sufletele de la Neamunit conștiința de apartenență la o misiune nobilă: aceea de a duce mai departe moștenirea strămoșilor noștri. Fiindcă oamenii sunt porți deschise prin care Domnul își face simțită prezența atâta timp cât inimile sunt despietrite, sincere și despovărate de măști. Dacă oferim un crâmpei de libertate imaginației și ne închipuim că această poveste este toarsă pe un fuior de lemn românesc, aș spune să răsucim firul relatării mai departe!

Aureliu Surulescu: Am primit binecuvântarea părintelui pentru a strânge oameni și a-i aduce la un numitor comun. Dragostea de țară, de neam și de Dumnezeu.

Oficial ne-am unit pe 2 iulie 2013 , după ce am primit la câteva luni de la depunere, aprobarea oficială a forurilor competente. Ne-am uitat în calendar pentru a cinsti sfântul zilei și am văzut că sfântul era nimeni altul decât purtătorul drapelului reprezentativ al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe , și anume Voievodul Ștefan cel Mare. Asta suntem și azi. Purtătorii de drapel. Nimic altceva. Fără emfază, fără a vorbi deseori despre asta, decât dacă suntem întrebați, spre mărturisire a adevărului.

Eu am evlavie la Sfântul Arhanghel Mihail, iar prin El și prin minunile Sale, am ajuns la Sfântul Gheorghe, pe care L-am luat împreună protector. Dacă vă întrebați de ce, vă îndemn să citiți istoria lor!

Biruința este a sfinților, cărora dacă le ceri ocrotirea, nu se lasă așteptați. Iată așadar că din Moldova am plecat și în Moldova “neamunit”. Primul catarg cu steag l-am ridicat și așezat în împrejurimile sfintei mănăstiri Putna. Așa a vrut părintele, ca Sfântul Ștefan cel Mare să ne fie ocrotitor. De atunci povestea continuă frumos până azi. De 7 ani. Și cu ajutorul lui Dumnezeu, va merge mai departe.Avem rugători în Cer și avem răbdare. La noi nu intră oricine și nu toți rezistă. Mântuirea este o chestiune de răbdare, dragoste și înțelegere. Știm cine suntem, știm că victoria e a lui Dumnezeu. Noi nu suntem nimic altceva decât… o stare de spirit.

Ana Cucoranu: Aureliu, cand aud Neamunit nu pot trece simplu cu vederea, ca peste un cuvânt oarecare din vastul vocabular al limbii române. Fiindcă Neamunit e un cuvânt de forță, cu dublă conotație, care ne vorbește despre idealul românilor de veacuri, acela de a deveni ” un neam unit”, puternic și adânc înfipt cu rădăcina în taina veșniciei și totodată, semnifică o acțiune realizabilă.

În acest sens, mi-a placut mult îndemnul tău pe care ni l-ai adresat recent: „Noi ne-am unit, voi ce mai așteptați?” Ai pornit dintr-o poruncă a inimii pe acest drum plin de încercări și spini ai vremurilor noastre, dar luminat de razele unei credințe și de un simț al datoriei care nu a pierit niciodată din sufletul tău. Acum, la 7 ani de la prima cărămidă pusă la temelia organizației, ce simți în raport cu toate cele împlinite și care sunt planurile de viitor?

Aureliu Surulescu: Din păcate, trăim într-o perioadă în care superficialul primează în toate domeniile.

Mulți se uită la cantitate, la număr, la formă și nu la fond, la așezare sau la raportarea față de valorile neamului nostru. Fiindcă nu pot ascede la ele, coboară totul la nivelul personal. În primul rand, NEAMUNIT, așa cum am zis încă de la înființare, este o stare de spirit.Faptul că funcționăm în termeni legali se datorează dorinței noastre de a da un exemplu concret. Noi nu dorim să fim contra statului cu nimic.

Dorim în schimb, întarirea acestuia. Întărirea României ca stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil. În cadrul NEAMUNIT am format comunități și familii, iar acestea nu sunt puține la număr.Deci “ ne-am unit” să dăm un exemplu personal într-un spectru mai amplu, acela al națiunii care, urmând linia strămoșilor noștri, să-și adune forțele și să-și dorească în acest cadru un stat unit. Vezi tu, Cuvântul este poruncă. Dacă spui ceva, trebuie să faci. Cum afirmă Sfântul Ioan Gură de aur, “cuvintele sunt cărările faptelor”. Noi “ NEAMUNIT “. Voi, ce mai așteptați?

Viitorul este azi, Ana. Clipă de clipă.Sa trăim clipa! Să fim prezenți în sufletul neamului, aproape de alte suflete, care să formeze, să șlefuiască în plan fizic și metafizic, un nou tip de român, care să-și iubească țara, să-și înțeleagă menirea și să fie conștient de starea efemeră a omului pe pământ. Avem mult timp pentru a face puțin, doar să vrem! Întrebarea este: cât timp dedicăm lui Dumnezeu, țării și familiei? Puțin. Restul îl cuantificăm material.

Ana Cucoranu: Mi-a placut tare mult un cuvânt al filosofului Constantin Noica care se întreba retoric: ” Ce să vindeci în spaima împietrită? Ce să clatini în visul îmcremenit?” Generația mea, generația noastră a epocii postmoderniste, suferă de o împietrire letargică a sufletelor și mai grav decât atât, suferă fără să știe! Tinerii întotdeauna au avut nevoie de modele, de repere care să le propună un Sens și o Direcție vie în comunitate. Dar acum se pare ca au nevoie mai mult ca nicicând. Eu, om din exterior fiind, am observat că în asociație se găsesc astfel de modele. În ce constă legătura voastră cu tinerii la Neamunit și cum îi încurajați să-și regăsească identitatea?

Aureliu Surulescu: Noi suntem chemați la eroism. Să ne biruim frica, patimile și toate temerile de zi cu zi. La NEAMUNIT este o școală de viață. Nu există persoană să fi trecut pe la noi și să nu fi beneficiat de ceva. Ne-am maturizat, am crescut și ne-am crescut. Când unii au plecat, alții au venit.

Singurul lucru pe care l-am cerut celor care au plecat a fost ca oriunde merg, să facă ceva pentru țară și toate să le închine lui Dumnezeu. Pot spune că dacă cineva are inima împietrită, noi o „sculptăm” cu dragoste, cu foc și cu răbdare. Personal nu suntem niște modele, ci un FAR care luminează către acestea, de unde s-a născut și numele organizației de tineret: „Fii ai României” ( FAR ) . Încercăm să arătăm o Cale, un Adevăr și o altfel de viață, unii prin alții. Ca exemple avem voievozii, căpitanii neamului românesc, eroi și eroine, oameni simpli și…nu în ultimul rând, mama. Ea este eroul principal la care ar trebui să ne raportăm, începând cu Maica Domnului. Eminescu zicea că Biserica este mama neamului românesc. Ea ne iubește și ne include pe toți. Iată identitatea noastră!

În familie și în cadrul neamului nostru pe o axă verticală și în spațiul nostru fizic milenar pe orizontal. La intersecție ne aflăm noi, românii, aspect sugerat și de sigla noastră.

Ana Cucoranu: Am auzit, Aureliu, că vara aceasta organizați o tabără altfel decât celelalte. Centrată pe ” a fi” și ” a știi” cine suntem.

O tabără care își propune să nască unitate în cuget și în simțire, fiindcă în cele din urmă, nu putem fi Una decât având același Crez! Spune-mi, te rog, care este miezul acestei idei frumoase și cum se va materializa.

Aureliu Surulescu: Prefigurând Centenarul Marii Uniri, am organizat anual o tabără națională într-o regiune istorică, într-un loc bine ales în care s-au dus lupte pentru eliberarea țării, atât de sub ocupația nazistă, cât și de sub cea bolșevică. Am încercat să închinăm timpul și resursele noastre eroilor țării care și-au jertfit tinerețea și viața pentru onoarea și demnitatea neamului nostru.

Preț de 10 zile stăm în condiții destul de grele pentru cei obișnuiți cu un anumit tip de confort. Însă în aceste zile totul se reduce la jertfă. Învățăm tehnici de supraviețuire, de prim ajutor, citim cărți și le dezbatem. În plus, am refăcut biserici, așezăminte, am pietruit drumuri, am ajutat mănăstiri, gospodării, oameni sărmani și peste tot am lăsat în urmă troițe și catarge înalte ca să aducă aminte de trecut, cu gândul la viitor. Pentru că Dumnezeu nu lasă nimic la întâmplare, influențați de această perioadă a restricțiilor, am decis ca tabăra să se desfășoare de data aceasta pentru cunoașterea sinelui, a istoriei, a tradiției și a identității.

Sfântul Ștefan cel Mare, ocrotitorul nostru, ne va arăta și de această dată Calea.

Ana Cucoranu: Luna aceasta, pe 15 iunie, s-au împlinit 131 ani de la moartea marelui geniu poet și apologet al poporului român, pe care Adrian Păunescu îl definea ca fiind ” cifrul secret al nației”, ca mai apoi să afirme cu o certitudine copleșitoare că ” În Eminescu ne întâlnim toți.” Am observat că la Neamunit s-a inițiat o reînviere a lui Eminescu, introducându-l pe marele scriitor în societatea noastră actuală. Chiar sediul vostru public poartă numele de „Casa Eminescu”!Ne întărim încă o dată conștiința că a noastră credință străbună merge mână în mână cu cultura.

Aureliu Surulescu: Cu ajutorul lui Dumnezeu, am încercat să aducem o schimbare, fiind poate singurii după Liga Studenților condusă de Marian Munteanu în 1990, care l-au readus pe Eminescu în spațiul public într-o cu totul altă manieră. Eminescu este “ suma lirică a voievozilor români”, spunea Petre Țuțea, iar noi la ne raportăm la eroismul lor. Însă, atenție!

Eroi sunt și medicii care se luptă pentru viețile noastre, preoții, armata, inginerii, dascălii, avocații, artiștii etc. Eminescu suntem toți!

La Neamunit am realizat tricouri cu Mihai Eminescu “ Fii ai României “, am făcut demersuri pentru restaurarea și eventuala mutare a mormântului în cadrul Catedralei Naționale a Mântuirii Neamului și nu în ultimul rând, dezvoltarea aplicației pentru IOS și Android, „Mihai Eminescu, întreaga operă “, oferită gratuit de asociația Neamunit, în colaborare cu alte entități, cărora le mulțumim: Academia Română, CESPE sau AR3G. Recomand! Un patriot care nu are această aplicație pe telefonul mobil este într-o stare de semi-impostură, cu părere de rău. Eminescu este cuvântul lăsat de Dumnezeu românilor!

Ana Cucoranu: Dacă ar fi să adresezi o frază poporului român, în acest timp de debusolare și de alergare fără direcție, care ar fi aceasta?

Aureliu Surulescu: Aici nu sunt multe de spus:

“ Nu vreau sa rămânem în istorie ca fiind generația care a permis degradarea neamului nostru.”