Nea Mărin, pe numele său adevărat Amza Pellea, se stingea din viață în urmă cu 33 de ani, pe 12 decembrie 1983. Se născuse la Băilești în 1931 cu umorul în sânge. Însă, actorul Amza Pellea a interpretat magistral unele dintre cele mai strălucite figuri ale istoriei noastre, precum Decebal sau Mihai Viteazul.

Între 22 martie 1973 și 24 septembrie 1974, Nea Mărin a fost director al Teatrului Național Craiova.

A fost căsătorit timp de 25 de ani din 1958 până la moartea sa în 1983 cu Domnica Mihaela din familia Policrat din Craiova. Este tatăl actriței Oana pellea. Este înmormântat la cimitirul Bellu.

“M-am născut, în una din comunele cele mai olteneşti: Băileşti, la sud de Craiova. Azi orăşel, Băileşti era cândva unul din cele mai mari sate din România. Sat bogat, sat agricol. Tata, agricultor, a avut cinci copii: eu, singurul băiat. Am făcut şcoala primară în sat şi am debutat în clasa I în rolul Lupului din „Scufiţa Roşie“. Am ales acest rol pentru că, timid fiind, puteam apărea mascat. Îmi plăceau foarte mult poeziile, drept care apăream mereu în festivaluri şcolare.

Am urmat liceul la colegiul ,,N. Bălcescu“ din Craiova, am urmat şi o şcoală electrotehnică, după absolvirea căreia am căpătat calificarea de ,,specialist în aparate de calcul de înaltă şi joasă tensiune“. Am lucrat la uzina electrică din Timişoara, până în 1951, când după o preselecţie, am dat examen la Institutul de cinematografie. Concuram la clasa de regie, dar comisia m-a repartizat la actorie“, povestea Amza Pellea într-un interviu apărut în revista “Teatrul” în aprilie 1972.

În același interviu, Nea Mărin mărturisea: “Televiziunea este într-un fel o pacoste: te face popular în cinci minute, pentru că vrând-nevrând, te bagă în casa omului. După ce-am jucat în Mihai Viteazul, unii trecători mă arătau cu degetul: „uite-l pe Amza Pellea!“. După ce-am apărut la televiziune, alţii, mai mulţi, mă arătau familiar: „uite-l pe Nea Mărin!“ Fusesem în vizită, în casa lui, stătusem de vorbă cu el, în halat şi în papuci. În general, televiziunea solicită mai mult pe actor. Un lucru spus în faţa camerelor de luat vederi, are mai mult haz pe scenă. De fapt, eu la televiziune improvizez.

Cum am găsit ticurile verbale ale lui Mărin? Repetarea cuvintelor ţine de resortul lor psihologic. Oltenilor le merge mintea mai repede decât se pot exprima verbal. De aceea, ei vorbesc iute fiindcă vor să ajungă din urmă vorbele. Temători să nu fi uitat ceva, repetă unele idei.

În general însă, mă duc destul de greu la televiziune. Olteanul meu a fost solicitat să apară săptămânal. Am refuzat. Trebuie să facem lucrurile cu haz. Pentru că noi românii suntem un popor dăruit de la natură cu mult haz. Jumătate din succes ţine de ceea ce spunem noi, cealaltă jumătate ţine de disponibilitatea spectatorului de a râde. Spectatorul vine de acasă cu „mâncarea“ lui. Tu, actor, trebuie să-i spui: „poftă bună!“. Cred că personajul Nea Mărin e aproape de înţelesul spectatorilor”.

Succesul lui Nea Mărin a luat şi mai mare amploare după filmul „Nea Mărin miliardar“, regizat de Sergiu Nicolaescu în 1979. Filmat în doar 32 de zile, a avut încasări mai mari decât „Mihai Viteazul“ şi peste 20 de milioane de spectatori.