În ediția din 12 decembrie a emisiunii Poftiți pe la noi, concurenții au muncit din greu, dar, ca de obicei, nea Marin nu poate sta prea multă vreme serios și a hotărât să schimbe puțin atmosfera din crama de la Cricova. Nea Marin a avut o victimă sigură, pe Andreea Tonciu, care nu a fost deloc amuzată de gestul făcut de gazda emisiunii.
Andreea Tonciu, concentrată pe ce avea de făcut, a observat că îi lipsește geanta. Aceasta a tras o spaimă atât de mare că nu a mai fost capabilă să mai muncească.
„La un moment dat, a venit și nea Marin să ne verifice și ce crezi că-mi face mie nea Marin? Mi-a luat geanta, mă și mi-a ascuns-o, că eu, sora ta, umblă cu geanta toată ziua după ea, ca o adevărată doamnă ce sunt și mi-a pus geanta sus pe acel zid și nu mai era geanta, cu pașaport în ea, cu toți banii, cu portofelul.”, a povestit Andreea Tonciu.
Cătălin Rizea, colegul de echipă al Andreei, nu a picat la farsa făcută de către gazda emisiunii, dar nici nu l-a dat de gol.
„Am tăcut din gură să îi las loc lui nea Marin să își desfășoare farsa. S-a linșitit, s-a luminat la față, dar, în același timp, îți dai seama că i-a pierit cheful de muncă”, a spus Cătălin Rizea, potrivit Antena1.
Andreea Tonciu, căsnicie cu năbădăi
Andreea Tonciu este căsătorită cu Daniel Niculescu de ani de zile, dar lucrurile nu au fost mereu roz. Bruneta a povestit că a avut momente în care a vrut să divorțeze, dar că s-a gândit la fetița ei.
Vedeta s-a mai confruntat cu o problemă. Tatăl ei a înșelat-o pe mama ei cu menajera, iar Andreea Tonciu a povestit că a trecut foarte greu peste acest moment. Fosta prezentatoare a declarat că a învățat să își ierte soțul, chiar dacă a vrut de câteva ori să divorțeze.
Principalul motiv pentru care Andreea Tonciu nu a divorțat a fost chiar fiica ei, Rebeca. Aceasta s-a gândit că micuța nu merită să crească fără tată. „Am avut un episod în care eram pe punctul să-mi iau zborul (n.r. să pună punct căsniciei cu Daniel Niculescu). Andreea Tonciu va divorța, dar nu încă și nu cred că am să divorțez curând pentru că nu-mi place să destram familia, mai ales acum când o am pe Rebeca. Nu aș prefera să crească fără tatăl ei niciodată”, a declarat Andreea Tonciu în emisiunea „Teo Show”.