"Ne-au dat un calculator care a mers 20 de zile"

"Ne-au dat un calculator care a mers 20 de zile"

Gemenii Cătălina şi Dănuţ au strâns cu greu bănuţii pentru computerul ce i-ar fi ajutat foarte mult la şcoală.

Într-un sat din judeţul Dâmboviţa, Solbozia-Moară, echipa campaniei "O şansă copiilor de la ţară" a întâlnit doi fraţi de 12 ani, gemenii Cătălina şi Dănuţ Iosif. I-am descoperit datorită unui profesor care, acolo, în mediul rural, se chinuie să dezvolte inteligenţa copiilor şi să le şlefuiască destinul.

Gemenii Iosif locuiesc într-o căsuţă modestă, dar a cărei camere sunt zugravite în culori vii şi unde domneşte curăţenia, semn că părinţilor le pasă de cum îşi cresc copiii, de educaţia lor. Oamenii îşi dau, acum, toată silinţa să rezolve şi partea sanitară a casei - baie, wc, oricât de modeste. E însă un lucru greu de realizat din cauza lipsei banilor, fiindcă doar tatăl lucrează, ocazional, pe şantiere de construcţii, pe unde găseşte de lucru.

Vorbim cu copiii despre viaţa lor, despre şcoală şi aspiraţii. Le-am adus în dar cărţi, jucării şi nişte alimente, ca să le facă mama mâncare. Dănuţ spune că şi el e pasionat de bucătărie, că o ajută pe mamă, ba chiar încearcă tot felul de reţete în limita a ce îşi pot permite financiar.

Se laudă cu salatele pe care le face cu legume proaspete, din curte. Povesteşte că a urmărit cu mult interes emisiunea "MasterChef", dar are şi o critică. Nu i-a plăcut când "şeful ăla a aruncat mâncarea pe jos". Întotdeauna, când lui îi rămâne ceva în farfurie, duce resturile celor doi câini pe care îi au.

Dănuţ nu uită să ne spună şi că e pasionat de matematică şi de ştiinţele naturii, iar "marea mea ambiţie şi a surorii mele e să-l depăşim la învăţătură pe fruntaşul clasei", zice.

Cătălina Maria Iosif este o fată plină de energie şi ne spune că se ia la întrecere la învăţat chiar şi cu fratele ei. Dansul artistic, pasiunea ei, nu-l mai poate practica din cauza lipsei banilor. Costumele sunt scumpe, deplasările la concursuri şi mai şi. Aşa că timpul liber îl ocupă cu cititul, cu joaca de-a "ţară-ţară vrem ostaşi" sau cu câinii şi broasca ţestoasă pe care ea şi Dănuţ au găsit-o pe câmp, lângă o baltă, şi căreia i-au creat un fel de părculeţ şi un mini-bazin cu apă.

Au avut şi necazuri. În urmă cu doi ani, de Crăciun, Cătălina a făcut o criză de apendicită şi a trebuit dusă de urgenţă la Bucureşti şi operată. Bineînţeles, la nici două săptămâni, fratele geamăn a păţit acelaşi lucru şi a fost şi el operat. Cel mai mare necaz al lor spun însă că este legat de computerul primit de la şcoală prin programul Euro200. Au strâns cu greu cei opt milioane vechi, partea pe care trebuia să o dea ei. S-au ales cu un calculator ce n-a funcţionat decât circa trei săptămâni, fix 20 de zile. Întâi a murit monitorul, apoi şi unitatea. După părerea noastră, arătau a second- hand. Dacă cineva le poate dărui un calculator funcţional gemenilor din Slobozia-Moară, rugăm să ne sune la 0730 660 424.

Cătălina şi Dănuţ, în curtea casei lor din Slobozia-Moară

Ne puteți urmări și pe Google News