Editura Evenimentul si Capital

AFRONT GIGANTIC pentru PUTIN. NU s-a mai VĂZUT AȘA CEVA de la încheierea Războiului Rece. NATO își DEMONSTREAZĂ FORȚA în Marea Nordului

Autor: | | 4 Comentarii | 16131 Vizualizari

Aproximativ 50.000 de soldaţi, sprijiniţi de mijloace materiale considerabile, vor lansa joi în Norvegia cele mai ample manevre militare ale NATO de la încheierea Războiului Rece, o demonstraţie de forţă care irită Rusia vecină.

Exerciţiul Trident Juncture 18, preconizat să se desfăşoare până la 7 noiembrie, vizează antrenarea Alianţei Nord-Atlantice pentru a interveni în salvarea unuia dintre membrii săi.

Este vorba de „demonstrarea capacităţii de apărare a NATO împotriva oricărui adversar”, a afirmat amiralul american James Foggo, comandantul şef al exerciţiului. „Nu vizează o anumită ţară”, a adăugat el.

Dar Rusia apare involuntar în mintea tuturor, mai ales că a efectuat cele mai vaste manevre din istoria sa în septembrie în Extremul Orient, notează AFP.

„Rusia nu reprezintă o ameninţare militară directă pentru Norvegia”, susţine ministrul apărării norvegian, Frank Bakke-Jensen. 'Dar într-o situaţie de securitate atât de complicată ca astăzi (...) un incident altundeva ar putea foarte bine să sporească tensiunea în Nord şi dorim să pregătim Alianţa să evite orice incident nefericit', a explicat el pentru France Presse.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a amplificat tensiunile, ameninţând luni să revină la o cursă a înarmărilor, la două zile după ce a anunţat intenţia Statelor Unite de a se retrage din Tratatul privind Forţele nucleare intermediare (Intermediate Nuclear Forces Treaty, INF), încheiat în 1987 cu Rusia.

Chiar dacă manevrele vor fi organizate la o distanţă apreciabilă de frontiera ruso-norvegiană, care se întinde pe o lungime de 198 km în Arctica, Moscova şi-a manifestat indignarea.

În afară de Trident Juncture 18, SUA şi Marea Britanie şi-au intensificat desfăşurările în ţara scandinavă pentru a-şi aclimatiza trupele la vremea rece. Pe termen lung, un contingent de 700 de puşcaşi marini americani se va afla permanent, prin rotaţie, pe teritoriul Norvegiei.

„Principalele ţări NATO îşi cresc prezenţa militară în regiune, în apropiere de frontiera Rusiei”, a denunţat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, denunţând 'clinchete de arme'.

„Astfel de acţiuni iresponsabile vor duce în mod inevitabil la destabilizarea situaţiei politice şi militare în Nord, la o creştere a tensiunilor”, a afirmat ea, promiţând 'măsuri necesare de răspuns'.

Sub preşedinţia lui Vladimir Putin, armata rusă şi-a consolidat în mod semnificativ capacităţile în Arctica. Baze militare aeriene au fost renovate sau construite şi au fost instalate noi radare şi sisteme de rachete antiaeriene.

Primele imagini din interior noii Catedrale! Altar poleit in aur, fantani arteziene, lifturi de 105.000.000 euro!

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI