Evenimentul Zilei > Actualitate > NATO înarmează România. Sisteme performante în dotarea Armatei
NATO înarmează România. Sisteme performante în dotarea Armatei

NATO înarmează România. Sisteme performante în dotarea Armatei

Șeful Statului Major al Apararii, generalul Nicolae Ciucă a declarat că primele componente al sistemului de rachete Patriot au sosit în România.

„Au ajuns deja în țară. Sunt componente de sprijin logistic și de mentenanță și de asemenea, sunt componentele care deja au demarat în ceea ce privește pregătirea personalului care urmează să deservească aceste echipamente.

Efectiv, ansamblul unui sistem va fi în țară în primul trimestru al anului viitor. Tot ceea ce a însemnat acest program major de înzestrare a Armatei Române, în momentul de față, se derulează conform planificării, se găsește în grafic și avem certitudinea că atât sistemele Patriot, cât și sistemele HIMARS, se vor derula conform planificării inițiale, reușind ca, așa cum ne-am propus, să avem aceste două capabilități operative, în timpul cel mai scurt”, a spus generalul Nicolae Ciucă, scrie antena3.ro.

Patriot este un sistem cu rachete antiaerian și antirachetă defensiv folosit de mai multe state NATO împotriva rachetelor balistice și de croazieră, aeronavelor de luptă și a dronelor.
Sistemele Patriot destinate României vor avea aceleași componente software și hardware ca și cele din dotarea armatei americane.
Nu mai puțin de 16 țări din lume folosesc în prezent sistemul printre care se numără Statele Unite, precum și alte șase țări europene: Germania, Grecia, Olanda, Spania, Polonia și Suedia.
Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: