În vârstă de 64 de ani, provenind dintr-o familie bogată de intelectuali, Fang Fang este o romancieră celebră în China, fiind răsplătităî în 2010 cu cel mai prestigios premiu literar chinez.

Trăind în Wuhan, a început să țină un jurnal, la scurt timp după închiderea metropolei, la 23 ianuarie, pe care l-a publicat-o online.

Fang Fang povestește despre frica, mânia și speranța celor 11 milioane de locuitori, despre spitalele saturate care refuzau bolnavii, despre traiul ei zilnic în izolare, despre moartea celor apropiați și despre cum se întrajutorau locuitorii din Wuhan.

„Un prieten doctor mi-a spus: noi, medicii, știam cu toții după un moment dat că există o transmitere de la om la om a bolii, am raportat acest lucru superiorilor noștri, dar cu toate acestea nimeni nu a avertizat oamenii”, a scris ea în cea de-a 38-a zi de izolare.

Jurnalul lui Fang Fang a fost urmărit de milioane de chinezi interesați de un punct de vedere diferit asupra actualității, față de o presă bine controlată de Partid.

Însă Fang Fang a devenit o persoană controversată în ochii regimului. Pentru că jurnalul ei va fi publicat în viitoarele luni în mai multe limbi străine, între care engleză, germană și franceză. În Franța, jurnalul va fi publicat la 9 septembrie, sub titul „Wuhan, oraș închis”, de editura Stock.

Scriitoarei i se reproșează că această traducere va oferi un pretext străinilor pentru a critica guvernul chinez. În special Statelor Unite, care au acuzat Beijingul de reacție tardivă în fața epidemiei, scrie Le Point.

„O media americană a spus deja că vrea să folosească cartea pentru a cere socoteală Chinei. Bravo, Fang Fang, dai țărilor occidentale arme să tragă asupra Chinei”, a ironizat un internaut pe rețeaua de socializare Weibo.

„Astfel îți dezvălui natura trădătoare”, a adăugat acesta.

„Pe câți bani ți-ai vândut jurnalul”, a întrebat un altul, acuzând-o pe scriitoare că vrea să se îmbogățească „pe seama celor 3900 de morți din Wuhan.

Un alt element care a inflamat internetul chinez a fost prezentarea politizată a jurnalului de către editorul american HarperCollins.

Salutând o poveste „amestecând ciudatul și distopicul”, el o scriitoare care protestează împotriva „problemelor politice sistemice” ale unei „țări autoritare”.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE