Naționala de tineret a României a învins categoric Ucraina și a bifat primul succes în preliminariile CE

Naționala de tineret a învins la scor Ucraina, 3-0, în preliminariile Campionatului European din 2021

Naționala de tineret a României s-a impus, joi, pe Ploiești, scor 3-0, în partida cu reprezentativa Ucrainei, din preliminariile Campionatului European din 2021. După o primă repriză în care tabela de marcaj n-a suferit modificări, „tricolorii” au deschis scorul prin Olimpiu Moruțan, în minutul 75. Adrian Petre a risipit emoțiile, după reușita din minutul 80, iar lovitura finală a dat-o tot el, în al 4-lea minut al prelungirilor.

În minutul 85, Marius Mihai Marin a văzut cartonașul roșu. Luni, 14 octombrie, naționala mică va întâlni pe teren propriu Irlanda de Nord, reprezentativă care a cedat, joi, în Danemarca, scor 1-2. România are 3 puncte după două meciuri, pentru că „tricolorii” au fost învinși la debut, de danezi, scor 1-2.