Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică un proiect de strategie privind protecţia copilului în perioada 2014-2020. Aceasta arată că naşterea copiilor expune familia unui risc de vulnerabilitate economică tot mai mare pe măsura creşterii numărului de copii.
Potrivit proiectului pus în dezbatere publică, modelul familial cel mai răspândit în România este cel al familiei cu un copil, jumătate din familii fiind de acest fel. Vârsta medie la prima căsătorie a crescut ajungând la 26 de ani pentru femei şi 29 de ani pentru bărbaţi, în 2011. Documentul precizează că România se confruntă cu o insuficienţă a planificării familiale şi a educaţiei în privinţa sănătăţii sexuale, mai ales în rândul categoriilor sociale vulnerabile. Îngrijorător rămâne fenomenul naşterilor în rândul adolescentelor şi tinerelor, un copil din 10 fiind adus pe lume de mame sub 20 de ani. "În acelaşi timp, în România, rata avorturilor a fost extrem de crescută, până în 2003 frecvenţa avorturilor depăşind -o pe cea a naşterilor. Deşi rata avorturilor rămâne una ridicată, cu 52,7 cazuri raportate la 100 de naşterii vii, nivelul a scăzut de şapte ori în decursul ultimelor două decenii", se arată în proiectul de act normativ. Sărăcia în rândul copiilor este un alt fenomen larg răspândit mai ales la grupa de vârstă 12-17 ani. Jumătate din copiii români se află la risc de excluziune socială, fiind cel mai ridicat nivel din UE, după Bulgaria.