Jocul cu balonul rotund a aparut pe aceste meleaguri in Ardeal. Gazetaria sportiva s-a nascut, insa, la Bucuresti.
EVZ a cautat in arhive si va dezvaluie un document inedit, „Match-ul de football de la sosea”. Acesta este certificatul oficial de nastere al fotbalului de pe meleagurile dambovitene. Cea dintai cronica despre fotbal din Romania a aparut in nr. 6, din 4 decembrie 1907, al revistei „Din lumea sporturilor”, publicatie editata la acea vreme in Bucuresti, sub conducerea unui cunoscut luptator de „greco-romane” al epocii, Mitica Dona. Din pacate, ea nu este semnata sub un nume individual.
Pentru ineditul si savoarea stilului, reproducem alaturat integral, fara modificari ortografice, textul cronicii. Mentionam doar ca „platoul din fata rondului al doilea” este de fapt terenul de fotbal de la Capul Podului (Piata Victoriei de astazi). Acolo ii initiau strainii pe romani in tainele sportului care avea sa cucereasca lumea.
„Match-ul de football de la sosea”
„Pe 2 decembrie a avut loc, pe platoul din fata rondului al doilea, o interesanta partida de foot-ball intre Olympia societate de gimnastica germana si Roma, societate sportiva formata din functionarii societatii de petrol Romano-Americana. Amintim ca aceste jocuri s-au dat pentru prima data la noi.
Grupul societatii Olympia purta veste rosii si era sub conducerea d-lui Kutscher, grupul societatii engleze Roma purta veste albastre si era sub conducerea d-lui A. Jeffreys. Arbitru a fost ales d. Middleton, englez. Jocul a inceput la orele 2 si jumatate si s-a terminat la orele 4 si jumatate. Grupul englez Roma a luat 7 puncte, iar cel german, Olympia, a luat numai un punct. Grupul englez a fost proclamat invingator.
Roma s-a aratat cu adevarat superioara in lupta. Plini de agerime si in ordinea cea mai perfecta, englezii se vedeau pretutindeni, luptand cate odata trei englezi contra unui german. Grupului german i-a lipsit ordinea si mai ales vigilenta necesara pentru a urmari jocurile capricioase ale mingei, totusi, am observat printre dansii luptatori foarte isteti. Pentru joia viitoare, grupul englez Roma a invitat la un match grupul sportiv al societatii Colentina. Match-ul acesta se anunta foarte interesant, intrucat lupta se angajeaza intre doua grupuri engleze”.
INCEPUTURI
Portile, facute din doua bastoane de promenada
La inceput, echipele erau formate aproape exclusiv din straini. Formatia de baza a Olimpiei in primul an de la infiintare era Kemeny - Gebauer, Ivanin - Szalay, Davilla, Ioanide - Breyer, Grünberg, Gross, Winter, Abody. Presedinte era Gebauer, secretar - Breyer, iar capitan - Viereck. Se juca pe un teren situat langa Arcul de Triumf. Doi ani mai tarziu, la Ploiesti, functionarii americani si olandezi de la intreprinderile petroliere au infiintat o alta echipa, numita Societatea Romano-Americana.
Barbatii care practicau acest sport se dezbracau doar de vestoane. Jucau in pantaloni lungi si, uneori, cu papioanele la gat, iar portile erau facute din doua bastoane de promenada infipte in pamant.
Unul dintre pionierii fotbalului in Romania si membru al echipei Olimpia le povestea lui Ioan Chirila si Mihai Ionescu, autorii cartii „Un veac de fotbal romanesc”, ca „pregatirea si marcarea terenului le faceam eu si cu Gogu Niculescu. Aduceam de-acasa o stropitoare de gradina, franghie din pod, cumparam un sac de var si caram totul, cu tramvaiul cu cai, pana la teren”.
Un avans mai mare l-a luat fotbalul in tinuturile romanesti de dincolo de Carpati. In preajma anului 1900, Transilvania fusese deja cucerita de noul sport. Pe 30 mai 1900, la Arad a aparut primul numar al unui ziar sportiv care consacra spatii speciale si regulate fotbalului.
Tot in 1900, primaria a inchiriat, pentru 20 de ani, un teren de antrenament aflat langa Uzinele de Vagoane, unde s-a amenajat si primul stadion din Arad (ramas, pana in zilele noastre, sub denumirea de Stadionul CFR). Primul regulament despre jocul de fotbal a aparut in 1895, la Bucuresti, sub indrumarea profesorului Dimitrie Ionescu, de la Liceul „Gheorghe Lazar”.
Fotbal cu acordul parintilor
Primele competitii oficiale din Romania au aparut abia in 1909. In luna septembrie a acelui an, Asociatiunea cluburilor de fotbal a organizat o intrecere intre trei echipe: Olimpia, FC Colentina si United FC, din Ploiesti. Castigatoare a devenit Olimpia, care a fost declarata campioana a Bucurestiului, titlu asimilat, ulterior, cu cel de campioana a tarii.
Membrii primei detinatoare a titlului jucau „acasa” pe un maidan plin de gropi, se schimbau intr-o camera dintr-o casa aflata in vecinatate si faceau dusurile de dupa joc la cismeaua din curtea imobilului. Uneori, meciurile erau amanate pentru ca jucatorii - in parte liceeni - nu erau lasati de parinti sa iasa din case.