Năstase, urmărit penal pentru finanţarea campaniei din 2004

Procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva lui Adrian Năstase, care este acuzat de spălare de bani în dosarul "Trofeul Calităţii", în legătură cu modul cum şi-a finanţat campania electorală din 2004.

Surse Newsin, citate de Realitatea, au declarat că Adrian Năstase a fost citat, pentru 26 iunie, la DNA tocmai pentru a i se prezenta învinuirile aduse în acest dosar.

Fostul preşedinte al PSD este acuzat că şi-a finanţat campania din banii plătiţi de firmele care au participat la concursul "Trofeul Calităţii", organizat de Inspectoratul de Stat în Construcţii, drept taxe de participare.

Iniţial aceşti bani erau strânşi în contul firmei Urban Construct, societate apropiată familiei Năstase, care era partenera Inspectoratului de Stat în Construcţii în organizarea acestui concurs.

În ordonanţa de începere a urmăririi penale din acelaşi dosar împotriva fostului şef a Inspectoratului, Irina Jianu, procurorii au reţinut tocmai că aceşti bani strânşi drept taxe ar fi trebuit depuşi în contul Institutului de Asigurare a Calităţii în Construcţii.

Până la acest moment, procurorii au audiat foarte multe persoane din întreaga ţară în acest dosar şi în special funcţionari ai inspectoratelor judeţene de stat în construcţii.

Sursa: Realitatea