Năstase spune că dosarele lui sunt "comandate" de Băsescu

Năstase spune că dosarele lui sunt "comandate" de Băsescu

Deputatul PSD Adrian Năstase l-a acuzat în această seară pe Traian Băsescu de faptul că a comandat politic toate dosarele împotriva sa.

"Este evident acest lucru. Luaţi toate declaraţiile lui Traian Băsescu şi veţi vedea această chestiune, care este evidentă", a precizat Năstase.

Potrivit acestuia, din momentul în care Traian Băsescu a cerut să fie schimbaţi preşedinţii celor două Camere, ceea ce, în opinia sa, "era absolut aberant", a început, "cu o echipă pe care a pregătit-o" şi care era "legată uneori şi de zonele media", să pregătească "o campanie permanentă care a însemnat inclusiv numirea lui Daniel Morar, modificarea legilor, a Legii răspunderii ministeriale, toate aceste chestiuni care încep să se demonteze acum pas cu pas".

El a arătat că a prezentat, în cadrul audierilor din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, faptul că, în opinia sa, sesizarea Camerei cu privire la începerea sau neînceperea urmăririi penale împotriva sa, dincolo de formalităţile pe care nu le-a îndeplinit, a fost făcută de Traian Băsescu. "Eu am spus că această dezbatere trebuie să aibă loc. Nu trebuie respinsă pe motive de procedură dezbaterea la comisie sau în plen, pentru că eu consider că sesizarea a fost deja făcută de către Traian Băsescu. Nu are importanţă că este o sesizare făcută acum de Daniel Morar sau de Procurorul General Kovesi", a declarat Năstase. â

El a spus că, în cadrul audierilor, a prezentat pe larg nenumărate documente şi materiale, prin care a arătat că s-a încercat, prin influenţă şi prin manipulare politică, transformarea unei speţe de drept civil într-o cauză penală.  "Le-am prezentat celor din comisie harta celor 9 sau 10 dosare referitoare la ceea ce se numeşte dosarul Zambaccian. Prin disjungeri, prin conexări succesive, s-a dorit ca eu să fiu dus cât de des pe teptele din faţa DNA pentru a-mi afecta imaginea mea publică", a arătat Năstase, susţinând că a fost vorba despre hărţuire politică. 

"Le-am arătat ce înseamnă justiţia Monicăi Macovei, ce înseamnă DNA ca instrument de poliţie politică. Această discuţie este extrem de utilă acum, într-un moment în care, în pregătirea alegerilor parlamentare, se va lansa o nouă campanie de atacuri din partea DNA împotriva unor adversari politici", a adăugat fostul premier.

CITIŢI ŞI Comisia juridică recomandă NUP                "Au existat ingerinţe politice în dosarul Zambaccian"

(21:30)  

Ne puteți urmări și pe Google News