Celebrul tenismen, Ilie Năstase, vine cu o previziune neagră pentru Simona Halep, numărul 1 WTA. Nu o vede deloc bine pe aceasta.
Fostul tenismen, Ilie Năstase, a declarat că Simona Halep s-a expus unui risc când a ales să-și petreacă vacanță la schi, în Austria.
Numărul 1 WTA și-a petrecut o parte din vacanță alături de fostul antrenor, Darren Cahill. Cei doi au postat mai multe imagini pe rețelele de socializare, marcând frumoasele clipe petrecute împreună pe pârtie.
Ilie Năstase spune însă că jucătoarea s-a expus unui risc practicând acest sport și l-a dat drept exemplu pe Michael Schumacher, fostul pilot care a avut un accident la schi din care nu s-a recuperat nici până în prezent, potrivit Libertatea.
„Eu ştiu că pe timpul nostru, fiind asiguraţi, aveam voie să facem toate sporturile din lume, mai puţin motociclism şi schi. Acum eu nu ştiu cu cine are ea contract? Dacă aş fi eu, aş pune în contract să nu faci schi. Să nu uităm ce s-a întâmplat cu Schumacher. Acum dacă ea schiază bine, nu e o problemă, dar dacă nu prea ştii, e periculos, există riscurile astea. Poate e plăcerea ei să facă schi şi poate o face bine, ea ştie mai bine. E riscant totuşi, depinde cât de bine ştii să schiezi, dacă nu, riscul e mare”, a declarat Năstase