Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor a criticat astăzi, înainte de începerea sesiunii parlamentare, modul în care au fost făcute dosarele sale de corupţie. Totodată, Adrian Năstase a arătat că înţelege că există o anumită presiune care se face asupra Parlamentului "din afara Parlamentului".
"Cred că toată lumea s-a convins că este vorba de dosare politice. În dosarul acesta pe care l-a trimis DNA la instanţă direct, am numărat martorii care sunt propuşi acolo. Am spus iniţial că sunt 700, de fapt sunt în jur de 900 de martori. Eu cred că este o băşcălie, un astfel de proces ar trebui să dureze 4-5 ani", a arătat Năstase.
De asemenea, social-democratul a declarat că este vorba despre o operaţiune politică, la fel ca presiunile care s-au făcut în permanenţă asupra Parlamentului, vorbindu-se, în schimb, despre ingerinţe ale Parlamentului în actul de justiţie.
"Este vorba despre ingerinţe ale DNA în actul de Justiţie, prin manipularea opiniei publice", a subliniat Năstase, citat de Mediafax.
- Deputaţii din Comisia Juridică trebuie să dea un răspuns astăzi la cea de-a treia scrisoare a procurorului general, prin care se cere aprobarea începerii urmăririi penale a lui Năstase în dosarele "Zambaccian 2" si "Mătuşa Tamara".
- Deoarece, de fiecare dată, deputaţii jurişti au retrimis dosarele înapoi la procurori, cu argumentul că probele sunt nule, cererea Parchetului nu a ajuns încă în plen.
CITIŢI ŞI:
Parchetul o dezgroapă pe „Mătuşa Tamara“
Dosarele Zambaccian II şi Tamara, pe masa deputaţilor jurişti