Năstase, deranjat că va fi judecat săptămânal: Îmi blochează activitatea parlamentară

Năstase, deranjat că va fi judecat săptămânal: Îmi blochează activitatea parlamentară

Dosarul "Trofeul Calităţii", în care Adrian Năstase a fost acuzat de fapte de corupţie, va fi judecat în ritm accelerat, după ce procesul s-a tergiversat de mai bine de doi ani.

Adrian Năstase a obiectat deciziei preşedintelui completului de judecată de la Înalta Curţe de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) de a fixa, începând cu luna martie,  termene săptămânale pentru a judeca dosarul ''Trofeul Calităţii'', arată Agerpres. Adrian Năstase a invocat activitatea parlamentară și a acuzat că se încearcă blocarea activității sale polituice. Judecătorul: "Nu vreau să ies la pensie din acest dosar" Obiecțiile lui Năstase au fost respinse de preşedintele completului de judecată, Ionuţ Matei, care a refuzat "orice comentariu".  "Este un dosar în care sunt peste 900 de martori, plus cei vreo 200 pe care îi cereţi, la prima vedere. Trebuie să existe o anumită celeritate într-un proces, nu este vorba de persoana dumneavoastră, dar nu vreau să ies la pensie din acest dosar', a argumentat judecătorul Ionuţ Matei. La finalul ședinței de judecăată, Năstase a explicat jurnaliștilor de ce s-a opus ca procesul să se desfășoare în ritm accelerat. "Sigur că îmi creează o problemă. De exemplu, astăzi (n.r. marţi) nu am putut fi prezent la Parlament din cauza acestui proces, însă, din momentul în care s-a stabilit ca acest proces să aibă termene săptămânal, la care se adaugă celelalte două procese de aici, de la Înalta Curte, se încearcă blocarea activităţii mele politice şi parlamentare', a mai spus Adrian Năstase.  "Judecătorul a fost degrevat de alte sarcini să se poată ocupa doar de mine"

Președintele Consiliului Național al PSD susține că în spatele acestei decizii a compeltului de judecată stă o comandă politică prin care se urmărește să-i fie blocată activitatea parlamentară. "Am citit articolul despre dispoziţiile pe care şeful Secţiei penale a ÎCCJ, domnul Pandrea, le-a dat pentru ca preşedintele completului din acest proces să fie degrevat de alte sarcini şi să poată să intre săptămânal în şedinţele privind dosarele mele. S-a confirmat astăzi, din păcate, prin încheiere, că lucrurile stau aşa", a declarat Adrian Năstase citat de Agerpres. Judecarea dosarului "Trofeul Calității" a început în ianuarie 2009 fară să înregistreze mari progrese din cauza deselor amânări cerute de avocații lui Adrian Năstase. DNA l-a trimis în judecată sub acuzația că în 2004 s-ar fi folosit de ''influența sau autoritatea funcției de președinte al unui partid'' în organizarea unui simpozion intitulat "Trofeul calitații în construcții" cu scopul strângerii unor sume de bani pentru campania electorală prezidențială, la care urma sa participe.

Ne puteți urmări și pe Google News