NASA: Numărul asteroizilor care ameninţă Terra este mai mic. VEZI când ar putea avea loc o coliziune
- Luciana Pop
- 1 octombrie 2011, 00:44
NASA încearcă să ne liniştească: există mai puţini asteroizi de "talie medie" în apropiere de Pământ decât se anticipa. Mai exact, este vorba de doar 19.500, nu de 35.000. Dacă riscul unui impact cu Terra este mai mic, există o altă problemă: majoritatea asteroizilor nu vor putea fi identificaţi niciodată, susţin specialiştii Agenţiei Spaţiale americane
Un asteroid de "talie medie" are un diametru de peste 100 de metri şi, în cazul unei coliziuni, ar putea distruge o zonă mare cât un oraş, relatează Daily Mail. Partea bună a anunţului făcut de NASA este că asteroizii mari, numiţi şi "ucigaşi de planete", care au un diametru de cel puţin un kilometru, nu mai sunt aşa de mulţi cum afirmau experţii. Există doar 981 de astfel de asteroizi în preajma Pământului, iar NASA a identificat deja 911 dintre ei, conform celor mai noi estimări.
Niciunul dintre aceştia nu reprezintă o ameninţare pentru Terra în următoarele secole, potrivit acestor noi observaţii realizate cu ajutorul satelitului Wide-field Infrared Survey Explore al NASA.
Potrivit savanţilor implicaţi în acest program, toţi asteroizii mari care se află în apropierea planetei noastre şi au un diametru de 10 kilometri - corpuri cereşti asemănătoare aceluia care, potrivit unei teorii unanim admise, ar fi cauzat, prin prăbuşirea sa pe Terra, dispariţia dinozaurilor în urmă cu 65 de milioane de ani - au fost identificaţi. <iframe src="http://www.youtube.com/embed/02menVmEN60" width="633" frameborder="0" height="315"></iframe>