Narcisa Iorga: Au vrut să pună cătușe presei, în sediul CNA

Narcisa Iorga: Au vrut să pună cătușe presei, în sediul CNA

După şedinţa din 19 iunie, când CNA a încercat, prin schimbare de regulament, să blocheze transmiterea şedinţelor pe internet şi să impună restricţii severe presei, Narcisa Iorga a relatat pe larg atât modul dictatorial în care unii membrii ai consiliului înţeleg să îşi impună voinţa, dar şi cum fotoreporterul EVZ Nicu Dîrdîiac a reuşit să îl deranjeze pe Christian Mititelu doar pentru că îşi făcea meseria.

Cum o părere, fie ea şi avizată, poate fi considerată una subiectivă, pentru o corectă informare a publicului, Narcisa Iorga postează, pe blogul său ÎNREGISTRĂRI AUDIO din şedinţa CNA, înregistrări care vorbesc de la sine şi descrie contextul în care se înscriu acestea.

"Şase din 11 membri ai CNA sunt foști jurnaliști. Este prima oară când Consiliul are o asemenea majoritate profesionalizată. Cu toate acestea, CNA a fost la un pas să intre în istoria neagră a relațiilor instituțiilor publice cu presa. Ar fi fost o rușine. Cei mai vehemenți susținători ai ideii de a bloca transparentizarea activității CNA au fost Christian Mititelu, fost director al BBC România și Radu Călin Cristea, fost jurnalist (după Revoluție) la Europa liberă. Ambii au fost propuși în CNA de liberali. Ce anomalie! Am spus de multe ori că mi-e rușine cu Radu Călin Cristea în CNA. După ziua de ieri, pot să spun că mi-e rușine cu amândoi. Ei sunt însă mândri de ceea ce fac!", explică Narcisa Iorga.

Iată un fragment din propunerea de modificare a Regulamentului, prin care membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului "erau cât pe ce să blocheze sever și accesul presei la lucrările CNA": "Filmarea, fotografierea și înregistrarea audio în sălile Consiliului se vor efectua numai cu acordul Consiliului. Fotoreporterii și echipele de radio și televiziune trebuie să solicite în prealabil (recomandabil cu 24 de ore înainte de ședință) permisiunea privind accesul în sala de ședință.  În cazul în care li se permite accesul în sala Consiliului, în timpul ședinței, reprezentanții mass-media pot realiza înregistrări video și audio, cu încuviințarea Consiliului, a unuia sau mai multora dintre următoarele momente: intrarea în sală a membrilor Consiliului, deschiderea ședinței publice. Consiliul apreciază în ce măsură reprezentanții mass-media pot face înregistrări ale altor părți din ședință".

Ne puteți urmări și pe Google News

"Christian Mititelu a fost deosebit de stresat de click-urile shooting-ului fotoreporterului Nicu Dîrîdîiac de la Evenimentul zilei. Mă așteptam ca după imaginile surprinse de el cu președintele CNA smulgând camera de luat vederi de pe laptopul lui Valentin Jucan (v.foto), Nicu Dîrdîiac să nu mai aibă zile senine în CNA. Au tăbărât pe el și Radu Călin Cristea, și Monica Gubernat. Mai aveau puțin și-l scoteau în șuturi din sală. Președintele CNA i-a impus să închidă aparatul foto. S-a conformat. Dar s-a și deconspirat punând o întrebare care ne-a stârnit râsul la momentul respectiv: ”care e regimul acreditărilor?”. Întrebarea era adresată directorului Direcției Comunicare și, aparent, nu avea nicio legătură în context. Aveam să ne dăm seama mai târziu că bătea spre schimbarea regimului fotoreporterilor și jurnaliștilor acreditați la CNA", a subliniat Narcisa Iorga, pe blogul său.

Președintele CNA către fotoreporterul evz.ro: "Domnu’, domnu’,(…) introduceți aparatul în geantă și puteți asista la ședință ca persoană fizică".

Nicu Dîrdîiac: "Eu nu am venit ca persoană fizică. Am venit ca fotoreporter și nu e normal să mă dați afară. Dvs. sunteți persoane publice. Nu știu de ce vă e frică de ce faceți dvs. într-o ședință publică".