Evenimentul Zilei > Social > Napoleon şi Churchill – doi titani cu viziuni unificatoare
Napoleon şi Churchill – doi titani cu viziuni unificatoare

Napoleon şi Churchill – doi titani cu viziuni unificatoare

SĂRBĂTOARE. Ziua Europei este un reper important atât în calendarul eurorealiştilor sau euroindiferenţilor, cât şi în cel al europesimiştilor.

Chiar dacă, în ultimele şase decenii, un număr mare de cetăţeni ai Bătrânului Continent au avut de comentat pe marginea tratatelor care au dus la extinderea fără precedent a UE, ei sărbătoresc cu fast, an de an, ziua de 9 mai. Motivul bucuriei lor este unul simplu – împlinirea visului de uniune europeană pe care l-au avut diverşi lideri sociali, politico-eco nomici şi militari.

Astfel, ideea lui Platon de creare a confederaţiilor cetăţilor gre ceşti, cea a lui Carol cel Mare şi Imperiului Franc, a lui Napoleon Bonaparte cu uniunea vamală ori a lui Winston Churchill cu Statele Unite ale Europei s-au concretizat prin declaraţia lui Robert Schuman, din 9 mai 1950.

Marea schimbare

Acum 59 de ani, Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, propunea instituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), proiect care avea să devină realitate la 18 aprilie 1951, prin Tratatul de la Paris.

Acest document a reprezentat prima „consti tuţie federală“ europeană, în formă primară. Tratatul a susţinut crearea unei pieţe comune a cărbunelui şi a oţelului, între cele şase state fondatoare: Belgia, Republica Federală Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda. CECO a devenit, în 1951, primul pas făcut de europeni către uniunea mult visată.

Frăţia tratatelor

Documentul semnat la Paris a fost precedat de Tratatul de la Roma, de pe 25 martie 1957. Atunci, liderii celor şase state au decis să instituie Comunitatea Economică Europeană (CEE).

A urmat aprobarea Tratatului de la Maastricht, în decembrie 1991, de către Consiliul European, instituţie formată din şefi de stat şi de guvern. Noul document consfinţea în acel an crearea Uniunii Europene (UE). În final, Tratatul de la Lisabona, definitivat în 2007 şi catalogat drept Constituţia UE, susţine strategia cu acelaşi nume, emisă în 2000 şi reînnoită în 2005.

Strategia de la Lisabona reprezintă o luare de poziţie care include încurajarea inovaţiei şi a investiţiilor în afaceri, precum şi adaptarea sistemelor educaţionale europene, astfel încât acestea să corespundă cerinţelor societăţii informaţionale. Reformările aduse în 2005 şi în 2007 Agendei de la Lisabona erau necesare, cu atât mai mult cu cât şomajul şi creşterea costurilor privind pensiile exercită presiune asupra economiilor naţiunilor europene.

Din 1951 şi până în 2007, 21 de state europene, printre care şi România, au aderat la o Europă unită, visul lui Napoleon Bonaparte, Winston Churchill şi Schumann.

VIZIUNI

Europa lui Napoleon, o ţară „Schengen”

Cu circa două secole în urmă, Napoleon Bonaparte a avut o strategie comună pentru ţările Europei. Asta dacă nu ar fi intervenit dezastrul campaniei sale militare din Rusia. Bonaparte se confesa pe această temă, cu regret, într-una din scrierile sale: „Marea cauză pe care o propun reprezintă sfârşitul hazardului şi începutul securităţii. Un orizont nou, lucrări noi, toate pentru bunăstarea şi pros peritatea tuturor. Sistemul european este întemeiat; trebuie doar să fie organizat. Însă, în urma păcii de la Moscova, am rămas fără un congres şi fără o sfântă alianţă.

În această reuniune a tuturor suveranilor, am fi tratat în familie despre interesele noastre şi am fi avut o altă greutate în faţa popoarelor”. Dacă ideile sale de unire s-ar fi pus în aplicare, Bonaparte ar fi realizat o curte de casa ţie europeană care să îndrepte greşelile pentru toţi, aceeaşi monedă sub înfăţişări diferite, aceleaşi greutăţi, aceleaşi legi. Astfel, gândea Napoelon, Europa ar fi format cu adevărat un singur popor şi fiecare, oriunde ar fi călătorit, s-ar fi găsit tot timpul în patria comună.

Churchil şi SUE

Odata cu terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, Winston Churchill, marele om de stat din Marea Britanie, propunea consti tuirea unor State Unite ale Eu ropei (SUE). Primul pas, credea pe atunci Churchill, era formarea unui Consiliu al Europei. „Dacă, la început, nu toate statele Europei vor vrea să intre în Uniune, trebuie ca noi să lucrăm pentru a alătura şi uni acele state care o doresc şi o vor”, spunea Churchill în cadrul unei conferinţe care a avut loc la Zurich pe 19 septembrie 1946.