Nadia rămâne de 10 şi la 46 de ani

Mereu energică în preajma fiului ei de doi ani, Dylan, fosta gimnastă care a reuşit să dărâme barierele şi să câştige prima notă de 10 din istoria gimnasticii, Nadia Comăneci, îşi păstrează silueta atletică şi spiritul tânăr chiar şi la 46 de ani. Căsătorită cu un alt fost gimnast olimpic, americanul Burt Conner, Nadia deţine alături de acesta un adevărat imperiu al gimnasticii.

Într-un interviu acordat publicaţiei "Hello" gimnasta de aur a României a declarat că nu şi-a pierdut niciodată speranţa în a deveni mămică, deşi viaţa sportivă pe care a avut-o i-a sabotat pentru o perioadă această posibilitate.

Stabilită în Oklahoma, alături de soţ şi de fiul lor, Nadia pare să aibă, la prima vedere o viaţa intrată în banal, însă realitatea dovedeşte exact contrariul.

Crescută în România comunistă, greutăţile nu i-au fost niciodată străine Nadiei.  Sub atenta îndrumare a antrenorului Bela Károly, aceasta a scris istoria Jocurilor Olimpice, primind trei note de zece consecutiv, în condiţiile în care tabela de notare nici nu era setată pentru asta.

Astfel, dintr-o gimnastă anonimă, Nadia a devenit un superstar, fiind aşteptată la sosirea în ţară de peste 5.000 de oameni.

Însă, chiar şi ca glorie a României, viaţa ei nu s-a schimbat prea mult. Se antrena tot opt ore pe zi şi, în plus, se afla sub atenta supraveghere a Securităţii, la cerinţa lui Nicolae Ceauşescu.

Singura ocazie în care a simţit aerul libertăţii a fost în timpul participării la Jocurile Olimpice de la Moscova, în 1980.

După fuga antrenorului Bela Károly şi a soţiei sale Marta în Vest, în 1981, atenţia Securităţii asupra Nadiei s-a concentrat şi mai mult, ducând-o pe aceasta în pragul sinuciderii.

"Când m-am întors la Bucureşti mi s-a spus că nu voi mai avea dreptul să părăsesc ţara niciodată", a povestit Nadia.

"Asta m-a înfuriat foarte tare. Faptul că nu am fugit până atunci ar fi trebuit să convingă autorităţile că sunt o persoană de încredere", a adăugat gimnasta, care în acea perioadă nu se gândea nicio clipă să părăsească România.

Însă, în 1989, Nadia a simţit că ajunge la fundul sacului cu răbdarea şi s-a alăturat unui grup constituit pentru trecerea frauduloasă a frontierei în Ungaria. Aşa că tânăra gimnastă a părăsit ţara după un drum de şase ore parcurs prin noroi.

Ajunsă în Austria, Nadia a fost transportată în siguranţă în Statele Unite, unde a început o nouă viaţă.

În ciuda antrenamentelor zdrobitoare, a supravegherii Securităţii şi a regimului totalitar comunist cărora a trebuit să le facă faţă, Nadia Comăneci şi-a păstrat optimismul şi şi-a construit propria filosofie de viaţă.

"Ştiu că viaţa mea pare prea extraordinară pentru a fi adevărată", a declarat Nadia pentru revista "Hello".

"Întotdeauna am încercat să iau viaţa aşa cum e şi să fac lucrurile cât mai bine cu putinţă. Aşa am devenit ceea ce sunt azi", şi-a încheiat Nadia interviul.

(18:06)