Cea mai importantă gimnastă din istorie împlinește, astăzi, 53 de ani și va sărbători evenimentul, în Oklahoma, alături de familie și prietenii apropiați.
Nadia Comăneci, figură legendară a sportului, împlinește, astăzi, 53 de ani. „Zeița de la Montreal” va sărbători evenimentul în SUA, la Oklahoma, alături de familie, dar și de câțiva prieteni apropiați. Înaintea aniversării, cea mai mare gimnastă din istorie a vorbit despre trecut, prezent, dar și planurile de viitor. „O iubim și îi spunem «La mulți ani!», chiar dacă urarea este prea săracă pentru a descrie dragostea pe care i-o purtăm Nadiei”, a transmis, prin intermediul EVZ, fostul mare comentator, Cristian Țopescu.
EVZ: Nadia, «La mulți ani!», anticipat. Ce planuri ți-ai făcut de ziua ta?
Nadia Comăneci: Voi sărbători în Oklahoma, cu familia şi unii dintre prieteni. De asemenea, voi participa şi la un eveniment la care eu şi prietenele mele născute în noiembrie organizăm o petrecere. Apoi o să plec în Las Vegas.
- Cel mai frumos cadou îl reprezintă faptul că Dylan există în viața mea, că se află alături de mine, că mă iubește. Apropo, Bart și Dylan îmi spun primii «La mulți ani!».
- Bănuiesc că telefonul primit de la mama ta ocupă un loc special.
- E normal. Mama a fost alături de mine mereu și m-a sprijinit. Regret că în ultimii ani nu am putut fi alături.
- Mama e tradiționalistă, gătește formidabil. Când ajung acasă mă răsfață. Chiar mănânc «ca la mama acasă». Nicio bucătărie nu-mi place la fel de mult ca cea românescă. Și pot spune că am încercat destule mâncăruri din afară.
- Ce-ți mai amintești din aniversările copilăriei?
- Ca orice copil, așteptam și mă bucuram de cadouri. În majoritatea cazurilor mă aflam în cantonament, dar găseam și timp pentru a sărbători cu colegele și antrenorii.
- Mulți sportivi își pierd condiția fizică după ce se retrag din activitate și se transformă și fizic. Tu ești într- o formă de invidiat. Câtă muncă depui pentru asta?
- Nu atât de mult cât mi-aș dori. De obicei fac în fiecare zi două serii de exerciții de câte 30 de minute. Nu mai pot face chiar toate exercițiile din perioada de glorie, dar mai încerc să execut unele dintre ele și îmi ies.
- Te simți o femeie împlinită? Ce ți-ai mai dori?
- Sunt realizată, trăiesc cu certitudinea asta. Pe primul plan pun familia minunată pe care o am. Apoi, îmi place să am o viață activă, să ajut, să mă implic în priecte caritabile, să pot face bucurii, să îi ajut pe cei lipsiți de șansă. Îmi doresc să fiu sănătoasă și eu, și Dylan, și Bart, pentru a putea fi în continuare o familie puternică. Asta e cel mai important
. - E clar că ești și fericită. Ai o definiție pentru conceptul ăsta?
- Aici am să-l citez pe Dylan. El spunea că fericirea e aici. Am fost la un restaurant chinezesc cu el și cu Bart. Soțul meu a citit răvașul cu proverbe: «Fericirea este la colț!», Dylan s-a uitat la el și a spus: «Tati, fericirea este aici!»”.
A rămas copilul care a cucerit lumea
Nadia Comăneci a ajuns la 53 de ani și spune că în ea a rămas vie o parte din copilul care în anii ’70 se pregătea intens pentru a scrie istorie în gimnastică.
„Sunt eleva cu două codițe, ce-și îndrepta pașii spre gimnastică”
Sportiva din Onești nu poate uita perioada când a intrat pentru prima dată în sala de gimnastică din orașul natal și a luat startul către performanțele incredibile ce au făcut- o celebră. Apogeul a fost atins la Jocurile Olimpice de la Montreal, atunci când primit prima notă de din istoria gimnasticii.
„Eu încă sunt fata ziua prin copaci, plină de energie. Sunt eleva cu două codițe, care își îndrepta pașii către gimnastică și încerca să descopere tainele aparatelor din sala de gimnastică din Onești. Am rămas gimnasta dornică de afirmare, cea care a străbătut un drum lung până la performanța de la Montreal. Cred că e foarte important pentru fiecare dintre noi să rămână cu un spirit tânăr și să încerce să păstreze o parte din copilul care a fost”, spune unul dintre simbolurile sportului românesc
Dylan (opt ani), băiatul Nadiei, i-a pregătit o surpriză specială mamei sale. Pasionat de muzică, mai ales de genul rock, puștiul bate cu foc la tobe și o va încânta pe fosta gimnastă, chiar de dimineață, cu un număr de virtuozitate. Vorbind despre băiatul ei, Nadia a spus că este cel mai mare miracol care s-a petrecut în viața sa. „Zeița de la Montreal” s-a măritat în 1996 cu Bart Conner, fost mare gimnast american, iar cei doi și-au dorit foarte mult un copil. Dylan a venit pe lume în 2006, fapt ce a emoționat-o peste măsură pe Nadia. „Sunt cu adevărat împlinită acum”, a mărturisit oneșteanca.