NABABUL PP-DD DE LA OCNĂ. Şeful Salinei Turda câştigă 7.500 de euro/lună

NABABUL PP-DD DE LA OCNĂ. Şeful Salinei Turda câştigă 7.500 de euro/lună

Un important obiectiv turistic al României, Salina de la Turda, este căpuşat de Partidul Poporului al lui Dan Diaconescu. Numai directorul primeşte 6% din profit.

În martie 2013, Vasile Nemeş a fost numit director general al Salinei Turda, instituţie cu care a semnat un contract de mandat în care se prevedea că va primi 6% din venitul anual al complexului. Singurul merit al lui Nemeş este faptul că este tatăl lui Lucian Nemeş, fostul viceprimar PP-DD al oraşului Turda şi fost preşedinte al PPDD Cluj. Ca să poată ajunge director general la Salina Turda, Nemeş a fost numit membru în Consiliul de Administraţie. De altfel, trei dintre cei cinci membri ai CA sunt de la PPDD. Prin votul acestora, Vasile Nemeş a fost numit director şi i-au fost acordate drepturi financiare. Declarată cel mai important obiectiv turistic al României, construită cu o finanţare de cinci milioane de euro de la Uniunea Europeană, Salina de la Turda a avut, în anul 2013, un profit brut de 5,4 milioane de lei şi peste 325.000 de vizitatori. În anexa la contractul de mandat sunt prevăzute recompensele încasate de directorul general Vasile Nemeş în cazul în care societatea va realiza profit. "6% din profitul brut al societăţii, dacă se va realiza un profit brut anual de peste 1.000.000 de lei", se arată în documentul semnat de directorul Nemeş. Un simplu calcul arată că venitul pe care îl va încasa se apropie de suma de 320.000 de lei (în jur de 72.000 de euro). Cumulat şi cu salariul, rezultă un câştig lunar de circa 7.500 de euro. Leafă de ministru şi asigurare pe viaţă Vasile Nemeş şi-a negociat un salariu de 6.200 de lei, la care se adaugă sporul de vechime. Din bugetul Salinei, pe perioada mandatului, "directorul general va beneficia de asigurare pe viaţă, pe timpul mandatului, plătită de societate". În cazul revocării din funcţie, acesta va încasa o compensaţie în valoare egală cu 18 salarii. Contractul mai prevede că, dacă nu va mai fi director, Salina Turda îi "va asigura un loc de muncă pe un post corespunzător pregătirii sale profesionale cu acelaşi nivel de remuneraţie, timp de 18 luni". Revocat, dar păstrat Vasile Nemeş a fost revocat din funcţia de director al Salinei Turda pe 23 decembrie 2013, însă a rămas în cadrul companiei. Motivul demiterii: "Şi-a tras o serie de drepturi financiare prin care căpuşa bugetul Salinei". Actualul preşedinte al CA de la Salina Turda, Cristian Matei, spune că fostul director nu şi-a revendicat, deocamdată, drepturile: "Urmează ca juriştii să se pronunţe pe acest contract de mandat. Dacă îşi va revendica procentul din veniturile salinei, cu siguranţă vom ajunge la un proces". În paralel cu funcţia de la Salina Turda, Vasile Nemeş mai este membru în Consiliul de Administraţie de la Aeroportul Internaţional Cluj şi în cel al Companiei de Apă Someş.

Ne puteți urmări și pe Google News