Nababii Gulagului. Viața de huzur a comandanților de lagăre

Despre viața deținuților politici internați în lagărele Gulagului sovietic există numeroase mărturii. Despre condițiie inumane în care erau obligați să muncească și să trăiască, pe ger, fără haine, înfometați, supuși tot timpul amenințărilor și abuzurilor gardienilor s-a tot scris. La polul opus, însă, se situau cei care conduceau Gulagul, adevărați privilegiați ai sorții, care trăiau mult mai bine decât compatrioții lor din restul Uniunii Sovietice. Aveau salarii mult mai mari, primeau bonusuri consistente pentru „munca” depusă, beneficiau de mai multe zile de concediu. Peste toate acestea, aveau la dispoziție toate resursele umane și materiale ale lagărelor pe care le conduceau, pe care le puteau folsoi așa cum le trecea prin minte.

Pentru comandanții lagărelor de muncă din Gulagul siberian, viața era mai mult decât frumoasă, dacă facem abstracție de temperaturile foarte scăzute și distanța de principalele centre de civilizație. De altfel, au avut grijă să suplinească acest din urmă neajuns construind, în jurul lagărelor pe care le conduceau, adevărate metropole, cu teatre, filarmonici, cluburi sportive, muzee, parcuri, centre comerciale blocuri de locuințe etc.

Comandanții lagărelor încasau salarii mari, mult mai mari decât cele pe care le primeau muncitorii din restul Uniunii Sovietice, primeau prime la fel de consistente și, în plus, aveau acces la resurse aproape nelimitate pentru a-și construi o viață de lux. Istoricii îi compară cu acei satrapi orientali cărora nu le lipsea nimic și care aveau drept de viață și de moarte asupra supușilor.

Aflați la mii de kilometri distanță, în mijlocul pustiului înghețat, erau greu de supravegheat și de controlat, astfel că își permiteau aproape orice. În plus, în cazul în care erau reclamați și anchetați reușeau să-și rezolve problemele mituind și corupându-i pe anchetatori.

Niște privilegiați ai sorții

În vreme ce restul cetățenilor sovietici se confruntau cu lipsuri și foamete, în Gulag, mai marii lagărelor aveau orice pofteau.

Sunt destule mărturii despre viața de huzur pe care o duceau responsabilii cu funcții de conducere în lagărele de muncă. Se spune că toți aveau menajere, selectate din rândul deținutelor, care făceau treburile în gospodărie. De asemenea, aveau acces la produse alimentare de lux, precum caviar, șampanie, vinuri și alte băuturi scumpe, carne, pește, legume și fructe din cele mai exotice, aduse din toate colțurile lumii.

Între șefii de lagăre se iscau adevărate competiții, fiecare căutând să iasă în evidență datorită averii acumulate. Petrecerile, care mai de care mai costisitoare, la care se mâncau delicatese procurate cu greu și stropite cu băuturi din cele mai scumpe se țineau lanț. Fiecare comandant de lagări dorea să arate că are mai mult decât vecinii săi și că se descurcă mai bine.

De aceea, căutau să aibă cea mai bună trupă de teatru formată din deținuți, cea mai bună orchestră sau cei mai buni artiști, sculptori sau pictori. Cum fotbalul era o pasiune la modă, aproape în fiecare lagăr activa câte o echipă formată din jucători cunoscuți, care aveau ghinionul să pice la pușcărie.

Comandantul căruia nici Beria nu a avut ce să-i facă

Dintre toți șefii de lagăr, cel mai renumit pentru averile pe care le acumulase, într-o epocă de sărăcie lucie, a fost Ivan Nikișov (foto) care a ajuns șef la Dalstroi, lagăr înființat în 1931, care gestiona construcția de drumuri și extracția de minereu de aur din Extremul Orient. Numit în funcție în 1939, a reușit să se mențină până în 1948.

Este descris drept un tip fără scrupule, care nu avea nici o problemă să se folosească de statutul său pentru a duce o viață de satrap. În scurt timp a devenit unul dintre cele mai importante personaje din Gulag. Avea propriul său serviciu de pază și protecție, automobile de lux și își amenajase chiar și o locuință de lux cu vedere la Oceanul Pacific.

Potrivit mărturiilor deținuților care au lucrat în serviciul său, locuința era împodobită cu covoare luxoase, orientale, blănuri de urs și de alte animale, candelabre din cristal și alte lucruri de lux demne de un nobil, iar mai puțin de un ofițer sovietic.

La masa lui se servea cu regularitate friptură de urs, vin din Cauzaz, fructe exotice aduse cu avionul din sud, legume și fructe proaspete cultivate special pentru el în sere.

Gulagul le oferea tot ce aveau nevoie pentru a duce o viață ca în basme. El și soția sa, tot un ofițer de securitate, aveau La dispoziție meseriașii și inginerii cei mai buni, care lucrau pentru ei, erau îmbrăcați de croitori de lux, iar în cazul în care se îmbolnăveau beneficiau de serviciile celor mai renumiți preofesori în medicină.

L-a păcălit chiar și pe vicepreședintele SUA

Despre Nikișov se spune că ar fi cheltuit 15.000 de ruble, o sumă uriașă la acele vremuri (un salariu bun era de 1.000 – 1.200 de ruble) ca să organizeze un banchet în cinstea vizitei unei trupe de operetă.

Tot despre el se mai povestește că a organizat, în 1944, vizita vicepreședintelui SUA, Henry Wallace, în Gulag. Vizita a fost un adevărat succes, dat fiind că Wallace a povestit că Gulagul era doar o legendă.

Informații despre stilul de viață fastuos pe care îl ducea comandantul de la Dastroi, despre excesele sale, au ajuns și la urechile lui Lavrenti Beria, temutul șef al serviciilor de securitate și represiune din timpul lui Stalin. Acesta a ordonat o anchetă secretă în urma căreia a fost întocmit care a dat la iveală multe din abuzurile comise de Ivan Nikișov. Cu toate acestea, ancheta a rămas fără urmări, iar Nikișov a continuat să domnească peste Gulag.

S-a menținut în funcție până în 1948, a fost destituit deoarece, se spune, ar fi îndrăznit să se compare cu Iosif Stalin, iar acest lucru n-ar fi fost pe placul mai marilor săi, care își temeau nu doar posturile ci și capetele.