Cubanezul Israel "Cachao" Lopez, în vârstă de 89 de ani, un pionier al muzicii mambo, a decedat sâmbătă, la Miami, în urma unor complicaţii suferite la rinichi, informează Reuters.
Lopez, care a emigrat în SUA în 1962, este creditat ca fiind cel care a introdus muzica mambo în rândul a numeroase generaţii de fani.
Cunoscut sub numele de Cachao, Lopez a fost un muzician premiat cu Grammy, ale cărui opere au fost expuse în 1993 şi într-un documentar realizat de actorul de origine cubaneză Andy Garcia.
Lopez, un contrabasist de formaţie clasică, a continuat să evolueze pe scenă până în ultimele sale luni de viaţă. În ultimii 30 de ani, el a trăit în sudul Floridei şi a murit la Coral Gables Hospital, lângă Miami.
Născut în Havana, în 1918, într-o familie de muzicieni, Lopez s-a apucat de muzică încă de mic, în adolescenţă devenind un contrabasist recunoscut.
Contribuţia sa la muzica modernă a început în anii '30. Ca mulţi alţi oameni de jazz, Lopez şi fratele său, Orestes Lopez, au improvizat cu intrumente tradiţionale. După experimentele făcute cu muzica afro-cubaneză, el a descoperit un nou gen, mambo.
Deşi acest gen a fost prost primit, mambo a devenit popular de-abia în anii '50. După o perioadă de obscuritate, Lopez a recâştigat atenţia internaţională în anii '90, în mare parte datorită documentarului realizat de Garcia.
În 2004, Lopez a primit un premiu Grammy pentru albumul său "Agora Si".
La începutul acestei luni, Lopez a călătorit în Republica Dominicană pentru a primi un premiu pentru întreaga carieră.
(12:30)