OPERETĂ. Spectacolul „Odiseea Vâsoţki”,regizat de Alexander Hausvater, spune povestea celui mai rebel artist rus, care a devenit un pop icon al anilor ’60.
Spre mirarea mea, am plecat de la noul spectacol al lui Alexander Hausvater deloc revoltat, deloc acuzator, deloc dezamăgit. Ba dimpotrivă. M-am convins odată în plus că un spectacol nu trebuie să fie frumos ca să placă, sau că nu trebuie neapărat să placă ci să impresioneze. Trebuie să aibă un mesaj şi acest mesaj să fie transmis în mod convingător, captivant. Ei bine, lucrul acesta i-a reuşit.
Dincolo de o oarecare îngrijorare premonitorie sau poate chiar antipatie preconcepută (determinată de eşecul întâlnirii dintre Hausvater şi Verdi de la Opera bucureşteană), nu am putut să nu recunosc meritele unui scenariu deloc uşor de realizat, compus pe baza textele cântecelor lui Vladimir Vâsoţki.
Decorurile, costumele şi mai ales luminile şi efectele speciale contribuie şi ele decisiv la o imagine percutantă şi captivantă. Iar melodiile şi versurile răzvrătitului Vâsoţki devin şi ele un personaj, potenţat şi de alte elemente muzicale excelent găsite şi excelent interpretate din fosă de un mic grup vocal-instrumental. Frenezie de neegalat
Povestit, spectacolul nu are cum să fie înţeles sau receptat. În faţa unui săli arhipline, din care ieşeau în evidenţă personalităţi ca academicianul Răzvan Theodorescu, jazzman-ul Johnny Răducanu, folcloristul Grigore Leşe etc. s-a dezlănţuit iadul pe pământ. „Nimic din ce e omenesc nu mi-e străin” părea a spune grupul de personaje cărora soarta le jucase mai multe renghiuri.
La suprafaţă ni se oferă mizerie, spaimă, bătăi, sex, droguri, beţivi, folosirea WC-ului, nuditate, apariţia diavolului, crimă, viol etc., dar în trăiri intense, magistral exprimate, cu un devotament total, până la epuizare, de un grup artişti egali în roluri, proveniţi din teatru, din muzică sau din rândurile angajaţilor Operetei.
Lor li se datorează în primul rând succesul acestui spectacol, jucat şi cântat cu o frenezie neegalată. Nu mai contează că unii nu au vocea potrivită, că personajul care are cel mai mult de cântat a „pierdut” amplificarea, că textele traduse nu aveau forţa poetică a originalelor. A fost o victorie a exprimării scenice, deopotrivă actoriceşti şi regizorale, bazată pe rememorarea unui dizident faimos din anii de opresiune, care nu a putut ascunde sub poleiala propagandistică „bubele, mucegaiul şi noroiul” vieţii neoficiale.
Igor Caras, cel mai bun 
Din echipa spectacolului fac parte interpreţii Igor Caras (cel mai bun de pe scenă – actor, cântăreţ, instrumentist), Mihaela Strâmbeanu, Vitalie Bichir, Natalia Trohin, Florentina Tilea, Viorel Păunescu, Oana Rusu, Silvia Şohterus, Amelia Antoniu, Cătălin Petrescu, Matei Nicolescu şi Anton Zidaru. Coregrafia Mălina Andrei, efecte video şi light design Lucian Moga, conducerea muzicală Radu Captari, dirijor de cor Daniel Jinga, decoruri Alexandru Radu, costume Florilena Popescu. Denigrat de autorităţile ruse
“Inima ta, obosită şi hărţuită de excese fără numar şi fără sfârşit, încetează să mai bată. Pentru prima data asta s-a întâmplat într-o zi sufocantă, 25 iulie 1979, în Samarkan, în timpul spectacolului (n.r. actorul îl juca pe “Hamlet”), tu ai căzut, fără răsuflare, chiar pe scenă. Injecţia în inimă te-a intors la viaţă. Însă exact peste un an, pe 25 iulie 1980, întâlnirea cu moartea n-a mai putut fi evitată”, scria actriţa Marina Vlady, cea de-a treia sotie a lui Vâsoţki, pop iconul rebel al Rusiei anilor 60.
Născut pe 25 ianuarie 1938 la Moscova, autorul a fost extrem de satiric faţă de societatea comunistă, fapt ce l-a facut idolul a milioane de tineri ruşi, care se identificau cu mesajul şi muzica acestui artist.
Supranumit ”James Dean al Rusiei”, Vâsoţki a devenit astfel iconul răzvrătirii într-o epocă stahanovistă şi a fost pus la zis de autorităţi. Versurile, pe care şi le cânta singur la chitară, aveau ca tematică sexul, alcoolul, violenţa stradală, în aşa numitul stil al ”barzilor”. Fiind considerate ”deviaţioniste”, cele peste 1000 de cântece ale lui Vâsoţki au fost interzise, şi numai dupa moartea lui, la vârsta de 42 de ani, Gorbaciov a permis înregistrarea unui album cu 20 de melodii.
La funeraliile sale, din 1980, au participat nu mai puţin de un milion de oameni. “Magadan”, renumita piesă a lui Vâsoţki, deschide coloana sonoră a apreciatului film ”Les soviets plus l’eléctricité” (2002), regizat de Nicolas Rey. (Simona Chiţan)
Recomandările noastre
