Muzică, libertate, prietenie și distracție . SUNWAVES- un festival pentru toată lumea
- Adrian Dumitru
- 8 august 2019, 13:56
SUNWAVES prioritizeaza întotdeauna bunăstarea participanților în cele 6 zile de festival. De la evoluția firească a evenimentului în sine, creșterea numărului de participanți a dus la sporirea măsurilor de siguranță luate de organizatori. De asemenea aceștia insistă să colaboreze cu publicul în vederea unui bun mers al lucrurilor, punând accentul pe regulamentul de ordine interioară.
Echipa tânără și dinamică ce se află în spatele acestui festival-fenomen, pune mare preț pe mediul înconjurător. De aceea pregătirile pre-eveniment menajează natura, iar finalul fiecărei ediții este întotdeauna același: plaja este curățată în profunzime, gunoaiele sunt selectate și reciclate, iar din acest an, paiele și paharele sunt fabricate exclusiv din materiale biodegradabile. De asemenea toată logistica respectă același principiu, folosindu-se aceleași structuri și materiale (de la scene, până la baruri și podele) pentru a diminua impactul producției de noi obiecte.
Acest lucru este pozitiv atât pentru mediu, cât și pentru imaginea festivalului, design-ul corturilor fiind distinctiv și recognoscibil. Pentru că întreaga atmosferă din cadrul SUNWAVES se axează pe siguranța și buna dispoziție a participanților, festivalul este echipat cu puncte de prim-ajutor lângă fiecare scenă și o ambulanță complet echipată la cele mai înalte standarde europene. Autoritățile locale ne sunt alături întotdeauna, iar echipajele de jandarmerie și poliție asigură bunul mers al lucurilor în jurul festivalului. Ne dorim ca toți participanții, fie că ne sunt clienți, parteneri, colaboratori sau angajați, să aibă cele mai sigure condiții pentru a se bucura de ceea ce reprezintă festivalul în sine. De aceea subliniem faptul că suntem împotriva consumului de substanțe ilegale, colaborând constant cu organele abilitate pentru combaterea traficului și consumului de droguri. Acest festival este despre muzică, libertate, prietenie și distracție, de aceea măsurile pentru a stopa orice manifestare de acest gen sunt îmbunătăţite constant.
Extras din Regulamentul Festivalului SUNWAVES 26
“In cadrul FESTIVALULUL SUNWAVES 26 – PERIOADA DE DESFĂȘURARE 15.08.2019 – 20.08.2019, PLAJA Camping Pescăresc , Năvodari, jud. Constanța, ESTE STRICT INTERZIS:
- Accesul persoanelor sub 18 ani;
- Consumul de droguri sau alte substanțe pentru care nu se deține o prescripție medicală;
- Traficul sau comercializarea de droguri sau substanțe psihotrope din categoria medicamentelor, indiferent de proveniența. Consumul și traficul de droguri de risc și mare risc, reprezintă infracțiuni și sunt încriminate de legislația română prin art.2 și art. 4 din Legea 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
- Introducerea de obiecte care pot fi considerate arme și pot aduce prejudicii integrității fizice ( cuțite, bricege, obiecte din sticlă,lanțuri, arme de foc, explozibil, artificii , spray paralizant, enumerarea nu este limitativă orice obiect găsit și considerat a fi din această categorie va atrage părăsirea ariei festivalului a posesorului)
- Dormitul în zona festivalului;
- Agresiunile de orice natură asupra celorlați participați la festival;”
Întregul regulament al Festivalului Sunwaves 26 poate fi consultat pe site-ul www.sunwaves-fest.ro În cazul incălcării regulamentului prezent sau a unei legi în vigoare din România , Organizatorul are dreptul, de a invita participantul să parasească incinta festivalului. De asemenea Organizatorul are dreptul de a interzice accesul unui participant în incinta festivalului total sau parțial, motivat de același argument mai sus menționat.
Timp de 6 zile pe malul Mării Negre ne delectăm cu cei mai buni artiști locali și internaționali, alături de oameni deschiși la minte, care își doresc doar să danseze ore în șir pe muzica DJ-ilor preferați.