Muzeul Național de Artă al României face plângere la CNA. Acuză că i-a fost prejudiciată imaginea

MNAR. Sursa foto: Facebook/ Muzeul Național de Artă al României

București. Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) urmează să facă o plângere către Consiliul Național al Audiovizualului. Instituția acuză că informațiile apărute în presă i-au prejudiciat imaginea, precum și pe cea a directorului Călin Stegerean.

Sesizarea vine la o zi după ce diverse instituții media au raportat că „șapte angajate ale muzeului au făcut plângeri privind hărțuirea sexuală”.

Muzeul Național de Artă al României sesizează CNA

Conform unui comunicat emis de MNAR, informațiile difuzate de un post de televiziune și preluate ulterior de alte surse media au menționat că șapte angajate ale muzeului au făcut plângeri legate de hărțuire sexuală. MNAR consideră că aceste relatări constituie o denaturare serioasă a faptelor și au cauzat prejudicii de imagine.

„Din acest motiv vor fi sesizate Consiliul Naţional al Audiovizualului şi alte instituţii abilitate în soluţionarea acestor situaţii”, a transmis Muzeul Național de Artă al României.

MNAR informează că în aprilie 2024, un angajat și patru angajate au adresat consilierului de etică al instituției plângeri legate de hărțuire morală la locul de muncă.

 

CNA. Sursa foto: Facebook/ CNA - Consiliul Național al Audiovizualului

Muzeul Național de Artă al României subliniază că aceleași plângeri, la care s-au adăugat sesizările a doi angajați suplimentari, au fost și ele trimise la Ministerul Culturii. Ministerul a cerut un punct de vedere din partea directorului general, care a fost furnizat.

În luna mai 2024, au avut loc întâlniri de conciliere pentru plângerile depuse la consilierul de etică al MNAR, întâlniri la care a participat și un reprezentant al confederației sindicale afiliată sindicatului din care fac parte persoanele în cauză, unde au fost stabilite diverse măsuri.

Conducerea muzeului, denigrată

Într-o altă controversă din luna martie, referitoare la lucrările considerate false de mai mulți istorici de artă din expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult,” Muzeul Național de Artă al României a depus o plângere la CNA împotriva posturilor de televiziune B1 TV și Pro TV, contestând modul în care acestea au tratat subiectul.

Muzeul Naţional de Artă al României afirmă că reapariția în spațiul public a plângerilor deja soluționate în luna mai 2024 reflectă situația prezentată de directorul general în ședința Consiliului de Administrație din 30 iulie 2024.

Aceasta implică demersurile unor angajați de a muta problemele interne în spațiul public, cu scopul de a denigra conducerea muzeului.

„Aceste demersuri se fac cu încălcarea contractului colectiv de muncă la nivel de instituţie care prevede obligaţia ca părţile să se consulte şi să se informeze reciproc în toate situaţiile referitoare la relaţiile de muncă”, se mai arată în comunicatul transmis de Muzeul Național de Artă al României.

Călin-Alexiu Stegerean. Sursa foto: Facebook

Corpul de Control, trimis la Muzeul Naţional de Artă al României

Joi, Ministerul Culturii a informat că va trimite Corpul de Control la Muzeul Naţional de Artă al României.

Ulterior, vineri, Federația Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia a lansat un apel, subliniind abuzurile, umilințele și discreditarea personalului din muzee și semnalând o problemă gravă și endemică în cadrul unor instituții culturale din România.

Conform MNAR, în luna iunie 2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă București a efectuat un control la muzeu, în urma căruia nu au fost constatate încălcări ale legislației muncii, potrivit News.ro.