Muza lui Picasso, de vânzare

Tabloul „La Lecture” cu imaginea muzei care i-a transformat viaţa şi opera pictorului Pablo Picasso va fi scos la vânzare prin licitaţie, săptămâna viitoare, de către casa londoneză de licitaţii Sothenby.

„La Lecture” este primul portret pe care artistul i l-a făcut iubitei sale secrete Marie- Therese Walter (17 ani). Relaţia lor a fost ţinută ascunsă mai mulţi ani în primul rând din cauza vârstei lui Picasso, care pe atunci avea 45 de ani, şi apoi din cauza faptului că acesta era căsătorit.

Pictura care datează din 1932 s-ar putea ridica, în urma licitaţiei, la o valoare cuprinsă între 12 şi 18 milioane de lire sterline.

Iubire

Se spune că Marie-Therese Walter nu auzise despre celebrul pictor atunci când acesta i s-a prezentat: “Sunt Picasso – tu şi cu mine vom face lucruri extraordinare împreună”, ar fi spus artistul.

Până la realizarea lui “La Lecture”, domnişoara Walter apăruse în lucrările lui Picasso doar în formă stilizată, codificată, adesea în fundal.

La una dintre expoziţiile retrospective ale operei lui Picasso, soţia acestuia, Olga Khokhlova, a înţeles că în viaţa artistului exista o altă femeie, acela fiind momentul în care aceasta a decis să încheie mariajul cu Pablo.

Câţiva ani mai târziu, Marie- Therese Walter a născut o fetiţă, copilul lui Picasso.