Atacantul român a marcat ieri toate cele trei goluri ale toscanilor în partida cu Genoa, scor 3-3, în etapa a 24-a din Serie A.
După ce miercuri a absentat de la meciul amical dintre naţionalele de fotbal ale României şi Croaţiei, pe motiv că este accidentat, Adrian Mutu a făcut spectacol ieri, în etapa a 24-a din campionatul Italiei, aducând Fiorentinei un punct din meciul cu Genoa. Atacantul român a fost formidabil, marcând toate cele trei goluri ale toscanilor în partida încheiată la egalitate, scor 3-3.
„Au fost trei goluri importante împotriva unui adversar care luptă pentru un loc în Liga Campionilor. La 3-0 pentru Genoa, părea o nebunie să ne gândim la un egal“, a declarat atacantul român imediat după meci. Mutu a adunat 11 goluri în acest sezon de Serie A.
„Un mare campion“
Mutu a înscris primul gol al „violeţ ilor“ în minutul 60, din penalty, când Genoa conducea cu 3-0, apoi a punctat în minutul 80 şi în al patrulea minut din prelungiri. Fiorentina ocupă acum locul patru în Serie A, cu 42 de puncte.
Adrian Mutu a primit nota 9 din partea site-ului Fiorentina.it: „În prima repriză a fost enervant, dar în partea a doua a meciului şi-a adus aminte cine este, un mare campion care poate rezolva singur un meci. A marcat trei goluri şi a adus un punct de aur Fiorentinei“.
Atacantul român a lipsit de la partida amicală pe care tricolorii au pierdut-o în faţa Croaţiei, scor 1-2. Fiorentina a solicitat într-un comunicat trimis Federaţiei Române de Fotbal ca lui Mutu să i se permită să nu mai vină la meci, fiindcă - spuneau italienii - suferise o accidentare la coapsa dreaptă. Ce-i drept, toscanii anunţaseră din timp că Mutu va juca la Genoa.
Suporter al echipei Genoa lovit de autocarul Fiorentinei
După meci, un suporter al echipei Genoa a fost dus la spital în stare gravă, după ce a fost lovit de autocarul cu jucătorii de la Fiorentina. Fanul se afla într-un grup care îşi exprima nemul- ţu mirea faţă de rezultatul meciului. El a alunecat sub vehicul şi a fost călcat cu roata din spate.
"Este prima oară când marchez trei goluri într-un meci şi sunt fericit. Cel mai frumos gol a fost ultimul, care a adus egalul, fundamental în lupta pentru un loc în Liga Campionilor." - Adrian Mutu, atacant român la Fiorentina
ALŢI ROMÂNI
Adrian Neaga, primul gol în Azerbaidjan
- În runda a 14-a din Azerbaidjan, Adrian Neaga a înscris primul gol pentru Neftci Baku în partida câştigată ieri, pe teren propriu, în faţa grupării FK Standard Baku, scor 2-1.
- Standard Liège, echipă antrenată de Ladislau Bölöni, a obţinut a şaptea victorie consecutivă, după ce a învins sâmbătă, pe teren propriu, formaţia Tubize, scor 4-0, în etapa a 22-a din Belgia.
- Paul Codrea a evoluat în prima repriză a meciului pe care echipa Siena l-a încheiat la egalitate, scor 1-1, pe teren propriu, în faţa grupării Udinese, în etapa a 24-a din Italia.
- În etapa a 20-a din Germania, Ciprian Marica a jucat 62 de minute pentru VfB Stuttgart în meciul disputat sâmbătă, în deplasare, împotriva echipei Hannover 96, scor 3-3.
- Daniel Niculae a fost trimis pe teren în ultimul minut al partidei jucate de Auxerre sâmbătă, pe teren propriu, împotriva echipei Lille, scor 2-0, în runda a 24-a din campionatul Franţei.
Citiți și: