Mutu: "Când îmi e dor de România, îl sun pe Adi Minune"

Atacantul român Adrian Mutu a recunoscut, într-un interviu acordat postului Kanal D, că este nostalgic după "obiceiurile" româneşti -, în special după manelele lui Adrian Minune.

"Adi Minune nu a mai fost de multă vreme pe aici. De câte ori îl ascult îmi aduc aminte de România. Tuturor le plac manelele, chiar dacă nu recunosc. Îl mai sun pe Adi Minune, o dată la trei patru luni, să îmi cânte la telefon. Mă face să mă simt bine", a mărturisit fotbalistul român.

"Avem în plan şi al treilea copil. Daca imi spun fetele mele că se îndrăgostesc de un fotbalist, mă mut din ţară", a glumit Mutu, care a recunoscut că găteşte. "Îmi fac câte o salată, dar Consuelo nu mănâncă preparatele mele", a precizat atacantul Cesenei.

"Briliantul" a vorbit şi despre lucruri serioase, cum ar fi echipa naţională: "Cred că echipa României trece printr-o reconstrucţie şi nu ne-am ridicat la nivelul aşteptărilor suporterilor. Ştim unde am greşit. Ne chinuim de mulţi ani. Ar trebui să mergem mai departe şi sperăm că pe viitor să facem lucruri mai bune. Cu puţină încredere cred că am putea face treaba bună! Avem şanse să reuşim".