Gigi Becali ar dori să îl aducă pe Ianis Hagi la FCSB. Conform patronului echipei de fotbal, o astfel de mutare i-ar putea strica relația cu tatăl acestuia.
Gigi Becali, despre eventuala mutare a lui Ianis Hagi
Latifundiarul din Pipera a vorbit despre eventuala colaborare cu Ianis Hagi. Gigi Becali a precizat că fotbalistul ar fi dorit de multe echipe, inclusiv de el la FCSB. Cu toate acestea, patronul echipei de fotbal recunoaște că nu ar ezita să îl schimbe sau chiar să îl oprească pe bancă.
O astfel de atitudine l-ar deranja pe Gică Hagi, arată patronul FCSB.
„Oricine îl vrea pe Ianis. Și eu îl vreau pe Ianis. Dar nu e bine, eu îi mai schimb la pauză. După se supără Gică, suntem neamuri... E mai bine pace, prietenie, dragoste.
Am vrut să îl iau atunci (n.r. 2019, înainte de plecarea la Genk), i-am zis lui Gică îți dau 4 milioane pe el, joacă titular meci de meci, scriu în contract. Acum nu mai știu de el”, a spus acesta, arată Golazo.ro.
Fiul Regelui, dorit la Rapid
Nu doar Gigi Becali se arată dornic să semneze cu Ianis. Viorel Moldovan, președintele Rapid, a vorbit despre o eventuală colaborare cu fiul Regelui. Conform acestuia, Ianis Hagi este „un jucător de mare valoare”.
„Ianis Hagi e un jucător de mare valoare, cred că orice club îl dorește. Sunt anumite discuții, sper să fie interesat să vină la Rapid, asta e cel mai important. Cine nu și l-ar dori pe Ianis Hagi?”, a spus președintele Rapid.
Gigi Becali, despre transferul lui Andrei Ivan
Patronul echipei FCSB nu ia în calcul transferul lui Andrei Ivan, cu toate că au existat numeroase speculații în acest sens. În plus, patronul roș-albaștrilor susține că i-a fost cerută o sumă prea mare pentru fotbalistul în vârstă 27 de ani.
„Să-l ia Șucu pe Ivan. Eu am vrut să îl iau tot timpul, dar am un principiu. Cum adică tu îl arunci și îl iau eu? Tu l-ai avut, știi de ce l-ai dat, știi despre ce e vorba. Ăia vor să scape de el, dar îl iau eu. Mie mi-a cerut 500.000, dar nu dau eu atât”, a mai spus acesta.