După Statele Unite, tot mai multe țări acuză China pentru că a ascuns existența epidemiei și apoi amploarea acesteia.

Un mare semn de întrebare l-a ridicat de la bun început numărul mic de victime raportate de autoritățile de la Beijing, existând suspiciunea că acesta a fost cosmetizat în bună tradiție comunistă.

Totuși, nu au putut fi oferite dovezi în acest sens. Până acum câteva zile…

Derek Scissors, profesor universitar, membru al American Enterprise Institute, un grup de reflecție conservator, a afirmat că cifrele date publicității de către regimul Xi Jinping sunt false și că în realitate s-au înregistrat „zeci de mii de morți” ca urmare a epidemiei.

„Cifrele Chinei despre COVID-19 nu au nici un sens din punct de vedere aritmetic. Partidul Comunist a făcut în mod deliberat ca estimările să fie dificile, însă, în exteriorul orașului Wuhan și al provinciei Hubei, numărul de cazuri a fost micșorat de o sută de ori sau chiar mai mult”, afirmă Scissors într-un raport dat publicității acum câteva zile și intitulat „Estimarea numărului real al cazurilor de COVID-19 din China”.

Până pe 20 aprilie, cifrele oficiale arătau că au fost infectate 82.747 de persoane și peste 4.632 de persoane au murit.

Dar aceste cifre sunt puse sub semnul întrebării de către Scissors, dată fiind amploarea epidemiei în Wuhan și în restul provinciei Hubei.

Profesorul american a citat cifrele publicate de presa chineză și oferite de primarul din Wuhan, Zhou Xiang Wang, care afirma că cinci milioane de persoane au părăsit orașul înainte ca acesta să fie închis și plasat în carantină.

„La sfârșitul lui ianuarie, presa chineză a furnizat informații despre ieșirile de populație din Wuhan, înainte de carantină. Folosind un număr mai mic decât al lor (1,2 milioane), cifrele privind rata de infectare în rândul populației care a părăsit orașul și timpul de circulație înainte de izolarea națională generează o cifră estimată de 2,9 milioane de cazuri”, afirmă Scissors.

„Acest lucru este cauzat parțial de populația uriașă a Chinei. Această populație (de 1,39 de miliarde) poate ascunde cazurile de COVID-19 printre zecile de milioane de boli respiratorii. Împreună cu cenzura severă, populația poate ascunde zeci de mii de morți”, a adăugat profesorul american.

China a dezmințit în mod constant că cifrele oficiale au fost manipulate. Ultimul anunț de acest gen a fost făcut săptămâna trecută, după ce autoritățile au revizuit bilanțul morților din Wuhan cu 50% în plus, adică cu 1.290, de la 2.579 la 3.869. La nivel național, cifra oficială a morților s-ar ridica, potrivit Beijingului, la 4.632.

Cu ocazia unei conferințe de presă organizate vineri, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Zhao Lijian, a respins ideea unei „acoperiri” și a subliniat că a fost vorba doar de o simplă întârziere în raportare.

„Lucrătorii medicali din anumite clinici este posibil să fi fost mai preocupați să salveze vieți și astfel să existe raportări întârziate, raportări greșite sau mai mici, dar nu a existat niciodată o acoperire, noi nu îngăduim acoperiri”, a spus Zhao.