Un bărbat de 68 de ani, din oraşul Rovinari, a murit, joi, după ce s-a aruncat de la balconul unui apartament situat la etajul 4, după ce în locuinţă izbucnise un incendiu, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, Florin Chisim.
Potrivit sursei citate, la faţa locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă constituit la nivelul oraşului Rovinari, un echipaj de stingere şi o autoplatformă pentru lucrul la înălţimi din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum şi trei ambulanţe din cadrul SAJ Gorj.
„ISU Gorj a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 4 al unui bloc de pe strada Zorilor din oraşul Rovinari. Primele la faţa locului au ajuns echipajele din cadrul SVSU Rovinari, iar în momentul în care încercau să pătrundă în apartament pentru a interveni, un bărbat în vârstă de 68 de ani s-a aruncat în gol de la balconul apartamentului. S-a intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului concomitent cu aplicarea manevrelor de resuscitare aplicate victimei. Din păcate, medicul a declarat decesul. Nu a fost cazul să evacuăm persoane pentru că intervenţia a fost una promptă”, a precizat Florin Chisim.
Conform acestuia, cauza probabilă a incendiului este folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera focul
Potrivit unor martori oculari, gestul bărbatului este inexplicabil în condiţiile în care, în momentul în care primele echipaje au ajuns la faţa locului, nici camera şi nici balconul de la care bărbatul s-a aruncat nu fuseseră cuprinse de flăcări, transmite Agerpres.