Campionatul intern își va reduce numărul de echipe, începând cu sezonul 2015-2016. Vor lua startul 14 formații, cu patru mai puțin decât prevede formatul actual, și se va trece la play-off și play-out.
Liga Profesionistă de Fotbal a fost locul unde, ieri, s-a luat o decizie istorică. Membrii Adunării Generale au decis să reducă numărul de echipe din prima divizie.
Astfel, începând cu stagiunea 2015-2016, la start se vor alinia doar 14 formații în loc de 18.
În campionatul viitor vor cădea șase formații
Despre această reformă s-a tot vorbit în ultimul deceniu, dar niciodată președinții din Liga I nu au fost de acord cu aplicarea ei. Colapsul financiar în care se zbate fotbalul autohton i-a determinat pe oficiali să accepte această soluție de compromis.
Șocul se va face simțit în campionatul viitor, atunci când vor retrograda nu mai puțin de șase formații, adică locurile 13-18. În schimb, în vara anului 2015, din liga secundă vor promova doar câștigătoarele celor două serii.
Sezonul 2015-2016 al Ligii I va avea 26 de runde, în sezonul regulat. Apoi competiția va continua cu play-off și play-out, în fiecare dintre aceste faze intrând câte șapte echipe.
În total, fiecare va juca 38 de meciuri
Sistemul va însuma alte 12 etape, la finalul cărora se va cunoaște echipa campioană, formațiile participante în cupele europene, dar și cele care vor retrograda în „B” (locurile 6 și 7 cad direct, iar poziția a cincea va disputa un meci de baraj).
„Unicul Derby” ar putea avea patru capitole
În total, într-un sezon, fiecare club va aduna 38 de partide, cu patru mai mult decât în formatul actual. Unul dintre punctele de atracție va fi, cu siguranță, derby-ul Steaua - Dinamo, ce ar putea avea patru episoade.
O altă problemă importantă a fost discutată, ieri, în cadrul Adunării Generale a LPF. Gino Iorgulescu, președintele entității sportive, ar fi vrut să schimbe modul de împărțire al banilor ce provin din drepturile de televizare a campionatului, astfel încât formațiile care folosesc minimum cinci jucători autohtoni să primească sume mai mari.
Majoritatea cluburilor, printre care Steaua, Dinamo, Astra Giurgiu și CFR Cluj, s-au opus acestui demers, iar schema distribuției financiare a rămas neschimbată.
30% se vor împărți în mod egal, iar 70% vor fi tranșați în funcție de locul ocupat în clasament.