Murgeanu, pact cu Securitatea pentru o pereche de blugi

Murgeanu, pact cu Securitatea pentru o pereche de blugi

Pentru un casetofon Sanyo si o pereche de jeansi, cumparate din shop printr-un coleg strain, viceprimarul Capitalei, Razvan Murgeanu, a ajuns in beciurile Militiei. Avea 19 ani si era in primul an la facultate. A avut de ales: puscaria sau angajamentul de turnator.

O pereche de jeansi si un casetofon Sanyo, cumparate printr-un coleg de facultate panamez de la shopul din Hotelul Ambasador, l-au bagat pe Razvan Murgeanu in beciul Militiei. Asa a ajuns viceprimarul Capitalei, in 1978, la doar 19 ani, sa semneze un angajament cu Securitatea.

Murgeanu a recunoscut sambata, intr-un interviu acordat BBC, ca a facut pactul cu diavolul de frica sa nu fie exmatriculat din facultate si bagat la puscarie, insa sustine ca niciodata de atunci nu si-a turnat vreun coleg. Dezvaluirile viceprimarului sunt aparent spontane, Murgeanu negand ca ar fi fost santajat de cineva.

Acesta admite insa ca aparitia informatiei, in diverse medii, inca din luna februarie, ar putea avea legatura cu o potentiala dorinta de-a sa de a candida pentru un post mai mare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sefii sai pe linie de partid se declara mirati de poveste si asteapta decizia CNSAS pentru a lua masuri. Surse din Partidul Democrat spun insa ca in interiorul PD se stia de cel putin un an despre situatie.

„Ca sa scap, as fi semnat orice”

Intamplarea se petrecea in 1978, cand Murgeanu abia intrase la Facultatea de Hidrotehnica. „I-am dat bani unui coleg panamez sa-mi cumpere blugi si un casetofon. Prostia a fost ca m-am dus si eu cu el. Cand am iesit din Ambasador ne-a saltat Militia. M-au dus intr-un beci la Circa 1”, povesteste Murgeanu, suparat si acum ca marfa i-a fost confiscata fara proces-verbal.

„De asta am si crezut tot timpul ca eu am semnat angajamentul fata de Militie, nu fata de Securitate. Nu stiam ca ei fac schimb de hartii. Oricum, ca sa ies de acolo si sa scap de exmatriculare sau de puscarie, as fi semnat orice. Eram foarte speriat”, rememoreaza Murgeanu.

Sperietura din beci s-a risipit rapid: „Dupa aceea ei tot veneau la facultate si imi ziceau sa ma duc la nu stiu ce case si sa-mi torn colegii straini, dar refuzam mereu”, sustine viceprimarul.

Cand si-a vazut dosarul, a ras

Murgeanu, care in 1989 era diriginte de santier la canalul Dunare-Bucuresti, spune ca episodul nu l-a ajutat in cariera, dimpotriva: „Daca as fi colaborat intr-adevar, ajungeam departe, dar asa, eu n-am fost nici membru de partid”. Viceprimarul nu crede ca dezvaluirea ii va aduce neplaceri. „Daca angajamentul n-a produs efecte, n-am considerat ca trebuie sa povestesc despre el”, motiveaza Murgeanu tacerea de pana acum.

Cand a aflat insa ca informatia exista pe piata, Murgeanu s-a dus la CNSAS ca sa-si vada dosarul: „M-a pufnit rasul cand am citit ce scriau unii despre mine acolo. Prin anul II deja se propunea scoaterea mea din randul informatorilor, pentru ca refuzam sa colaborez. Asa am devenit urmarit”.

„O figura politica stearsa”

Asa se autocaracterizeaza Murgeanu. El a preferat mereu sa ramana in plan secund, atat in politic, cat si in administratie, unde intotdeauna a fost viceprimar sau cel mult primar interimar, nefiind expus vreodata vreunei candidaturi care i-ar fi putut scoate pe masa dosarul de la Securitate.

„Nu mi-a placut sa ies in fata si nici sa ma implic politic”, spune Murgeanu, care e totusi presedinte al organizatiei PD sector 1. Relativ mai popular decat Adriean Videanu, Murgeanu pare ca ar aspira la primul scaun al orasului.

El respinge totusi ideea ca ar fi fost sapat chiar de vreun coleg de partid, care prin divulgarea secretului i-ar fi aratat astfel banca in care trebuie sa ramana: „Daca mi-ar afecta candidatura? Hm, e o intrebare buna! Probabil e cineva care s-a gandit ca sunt un posibil candidat si nu avea cu ce sa ma agate. Dar stii ca nu eu decid daca candidez...”, comenteaza Murgeanu, fara sa nominalizeze pe cineva.

LA MANA CNSAS

Vasile Blaga: „Va avea aceeasi soarta cu Mona, daca a facut politie politica”

„Am fost surprins de declaratie, mai ales ca avem o relatie de prietenie si nu mi-a spus niciodata. Dar vom proceda ca si in alte cazuri, vom astepta decizia CNSAS si, daca a facut politie politica, va avea aceeasi soarta ca Mona (n.r. - Mona Musca), va asigur.

Dar pana atunci nu am niciun motiv sa nu-l cred pe el”, isi sustine Vasile Blaga, seful PD Bucuresti, colegul de partid. Blaga spune ca niciodata Murgeanu nu a fost „in carti” pentru vreun post de primar, motivand ca sondajele interne il dau ca favorit tot pe Adriean Videanu, urmat de Liviu Negoita.

In cercurile administrative se stie insa ca Murgeanu nu e in relatii tocmai bune cu niciunul dintre cei doi. Surse din CNSAS spun ca dosarul lui Murgeanu nu se afla pe masa consiliului, insa, de vreme ce el s-a autodenuntat, cazul sau va fi cercetat la toamna.