Castraveții, gogonelele sau gogoșarii se numără printre legumele folosite pentru prepararea murăturilor. În fiecare toamnă, gospodinele sunt preocupate de acest adevărat ritual și pun la borcan delicioasele acrituri pentru iarnă. Obiceiul nu este unul nou, ci datează de sute de ani, primele rețete fiind publicate încă din vremea Unirii Principatelor.
Rețete vechi de murături
Deși nu există date clare privind momentul în care acesta au intrat în gastronomia românească, primele rețete au fost publicate în 1849.
Acestea au fost incluse în lucrarea „Carte de bucate”, care a fost scrisă Maria Maurer. Aceasta a fost rescrisă și republicată în urmă cu patru ani.
Majoritatea rețetelor din cartea Mariei Maurer sunt puse în oțet și nu în saramură.
Îndrumare pentru gospodine
„Alege castraveți buni, sănătoși, adică neloviți, nestriviți; spală’i în doă ape reci și’i întinde pe scânduri la umbră, ca să se usuce, apoi așează-i în putină: un rând de castraveți, vr’o 10 ardei, frunze de tarhon ori țelină; și iar castraveți, ardei și frunze până se umple; dacă vrei, poți să pui și bame ori pătlăgele nemțești (n.r. - gogonele).
Pe urmă fierbe oțet bun cu sare: la o vadră (n.r. - circa 10 litri) de oțet, pune o oca (n.r. - aproximativ 1,2-1,3 kg) de sare și toarnă’l fierbinte peste castraveți; pune capace și’i lasă să șează până a doua zi; apoi mai adaogă castraveți, fiindcă îi vei găsi scăzuți. Pe urmă, astupă putinile bine și le așează în pivniță”, se arată în lucrarea Mariei Maurer.
Murături de vinete
Deși sunt rar întâlnite în prezent, gospodinele din perioada respectivă puneau la murat vinetele, ciupercile sau chiar ceapa. Într-o altă rețetă din carte, Maria Maurer le îndrumă pe cititoare să facă murături delicioase cu „pătlăgele” sau vinete.
„Iei pătlăgele vinete, nici mari, nici mici, curăță-le numai sus la coade (n.r. - la cozi) și le despică mijlocul, nițel, fierbe-le în apă cu sare până se moaie, fără să se treacă cu fiertul; scoate-le pe scânduri și lasă să se scurgă apa, bine, dintr-însele.
Apoi ia ardei tocați cu frunză de țelină și căței de usturoi, umple despicăturile patlagelelor, toarnă oțet rece cu sare peste dânsele, pune’le capac și le așează în pivniță”, descrie aceasta, arată arată eisberg.ro.