Evenimentul Zilei > Social > Mungiu mută scandalul CNC în curtea lui Paleologu
Mungiu mută scandalul CNC în curtea lui Paleologu

Mungiu mută scandalul CNC în curtea lui Paleologu

SCRISOARE DESCHISĂ. Cineastul Cristian Mungiu îi cere public ministrului Culturii şi Cultelor, Theodor Paleologu, să intervină pentru a modifica regulamentul concursului CNC.

Solicitarea publică vine după ce regizorul a constatat, în calitate de membru al juriului, că o serie de prevederi interpretabile din regulamentul concursului Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) permite finanţarea unor „catastrofe” cu sute de mii de euro.

„Nimeni nu dă seama pentru proasta investire a acestor fonduri”,  spune Mungiu pentru EVZ. Acesta a acuzat conducerea CNC că refuză să facă publice criteriile după care se iau anumite decizii şi că rezultatele finale sunt modificate în funcţie de interesele unora.

„Aţi declarat recent, cu ocazia galei Gopo ca «Pentru un ministru al Culturii, să ai un nou val la dispoziţie este o pleaşcă extraordinară. Nu-ţi rămâne decât să te laşi purtat de val». Din păcate, domnule ministru, văzută din teren, situaţia pare un pic mai complexă, iar acest «val» are nevoie de sprijinul dvs. pentru a nu se irosi prea curând. Cinematografia a servit mai bine decât oricine reputaţia României în ultimii ani. Prin urmare, consider că infrastructurile publice menite să deservească, să acompanieze si să susţină eficient şi onest acest domeniu artistic trebuie să se ridice la nivelul potenţialului creativ pe care noua cinematografie l-a demonstrat”, arată Mungiu în scrisoarea deschisă, în care sunt enumerate şi explicate toate neregulile constatate, inclusiv modul în care proiectul lui Dinu Tănase, „Portrete în pădure”, a ajuns să primească finanţare.  

Transparenţă totală

„Apreciez ca pe viitor ar fi preferabil ca C.N.C. să fie degrevat de sarcina organizării concursului de selecţie şi că aceasta ar trebui făcută de către un organism independent pe baza datelor puse la dispoziţie de către C.N.C.”, sugerează regizorul, care adaugă însă că „doar schimbarea persoanelor decizionale aflate acum în funcţie nu este suficientă şi că trebuie însoţită de o înnoire structurală, de atitudine şi de viziune”.

El apreciază totodată că „discuţiile în cadrul comisiilor de selecţie şi cele cu reprezentanţii C.N.C. trebuie înregistrate ca documente publice” şi că un alt concurs cu actualul regulament nu mai poate avea loc. Cristian Mungiu a jurizat proiectele pentru secţiunea ficţiune împreună cu Doru Mitran, Radu F. Alexandru, Dan Nuţu şi Alexa Visarion. Partea de documentar şi animaţie a fost jurizată de Alexandru Solomon, Viorica Bucur şi Constantin Păun.

Citiţi integral aici scrisoarea deschisă adresată de Cristian Mungiu ministrului Culturii şi Cultelor, Theodor Paleologu.