Eurostat estimează că aproximativ 5.700 de angajaţi din ţările Uniunii Europene îşi pierd viaţa, în fiecare an, în accidente de muncă şi alţi 160.000 de salariaţi mor în fiecare an din cauza bolilor profesionale. 

În ceea ce priveşte situaţia din România, datele Institutului de Sănătate Publică arată că anul trecut un muncitor a murit şi alţi 2-3 s-au îmbolnăvit aproape în fiecare zi.

Cele mai răspândite boli profesionale au fost pierderile de auz cauzate de zgomot, silicoza, bronşita cronică, intoxicaţiile, unele boli ale aparatului locomotor şi astmul bronşic.