Multe spitale din Capitală nu au dovedit că centralele şi prizele sunt sigure

Spitale ca Elias şi Flantropia nu au putut prezenta documente inspectorilor ISU care să arate că instalaţiile sub presiune şi prizele din din unităţile sanitare sunt verificate periodic şi întreţinute.

Instalaţiile sub presiune şi cele electrice din multe spitale din Capitală nu sunt verificate periodic, iar conducerile spitalelor nu au putut face dovada că instalaţiile de încălzire au fost verificate ISCIR. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) a finalizat controlul în unităţile sanitare din Capitală, în ceea ce priveşte siguranţa spitalelor în caz de incendiu.

Verificarea a fost comandată prin ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi al Ministrului Administraţiei şi Internelor, dat în urma incendiului care a avut loc la Spitalul Clinic de Obstretică-Ginecologie "Panait Sârbu" din Bucureşti în vara acestui an.

Personalul spitalului nu vrea cursuri anti-incendiu

Potrivit raportului întocmit pe Bucureşti, mai multe spitale nu asigură condiţii tehnice pentru detectarea şi semnalizarea incendiilor şi pentru alarmarea personalului, nu au zone de evacuare în caz de incendiu corespunzătoare, personalul spitalelor manifestă "reticenţă" în ceea ce priveşte executarea exerciţilor de evacuare în caz că imobilul este cuprins de flăcări şi nu au personal tehnic de specialitate angajat care să aibă atribuţii în domeniul aparării împotriva inundaţiilor.

"Atenţionez totodată asupra faptului că unele unităţi sanitare funcţionează, potrivit evidenţelor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în clădiri înalte şi foarte înalte, ori în construcţii amplasate izolat sau la altitudine, pentru acestea fiind necesară acordarea unei atenţii deosebite a măsurilor de apărare împotriva inundaţiilor", se precizează în raportul semnat de inspectorul general al ISU, Vladimir Secară, dar şi de ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Iga.

În documentul datat de ISU 30.11.2010, se mai precizează că în spitale se înregistrează o insuficenţă a personalului auxiliar care ar trebui să ajute la evacuarea persoanelor în situaţii de urgenţă, angajaţii unităţilor sanitare nu ştiu cum trebui să reacţioneze în caz de iuncendiu, iar căile de acces sunt adeseori blocate şi spitalele nu sunt dotate cu paturi mobile suficente, cu ajutorul cărora să fie transportaţi pacienţii imobilizaţi la pat.

Citiţi mai multe informaţii din raport: Pagina 1 Pagina 2Pagina 3 Pagina 4Pagina 5Pagina 6