Sfântul Elefterie s-a născut la Roma în ultima decadă a secolului I, într-o familie de nobili creștini și a pătimit ca mucenic în vremea împăratului Hadrian (117-138).
Rămas de mic orfan de tată, este crescut doar de mama sa, Antia, care fusese botezată de Sfântul Pavel.
De educația lui Elefterie se ocupă Anichit, Episcopul Romei, care îl hirotonisește diacon la 15 ani, preot la 18 ani și episcop al Iliricului când la 20 de ani.
Aflând că Elefterie aduce mulți iliri la credința lui Hristos, împăratul Hadrian ordonă arestarea acestuia.
Adus la Roma, Elefterie este supus la multe chinuri: biciuit, pus pe pat de fier încins în foc, aruncat în smoală clocotită, ars în cuptor. Din toate scapă însă nevătămat.
Reușind să fugă din închisoare cu ajutor divin, se retrage în munți, unde trăiește alături de fiarele sălbatice, care ascultă de el, leii și urșii gudurându-se ca niște cățeluși.
Când ascunzătoarea Sfântului este descoperită de soldații trimiși de împărat să îl prindă, aceștia sunt la un pas de a fi sfâșiați, fiind oprite de porunca lui Elefterie.
Acesta îi urmează de bună voie pe soldați și i se taie capul în anul 126.
Mama sa, Antia, este și ea ucisă cu sabia, în timp ce își îmbrățișează fiul mort.