Sfântul Mucenic Clement a trăit la Roma, la sfârșitul secolului I după Hristos, fiind martor al propovăduirii Sfinților Apostoli.
Traditia spune că a fost adus la credință de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Botezându-se, a fost hirotonit Episcop al Romei, devenind al III-lea ierarh al Cetății Eterne, după Lin și Anaclet.
A convertit la creștinism mulți necredincioși. Potrivit Sinaxarului, într-un an, de Paști, a botezat patru sute douăzeci și patru de persoane, toate de neam mare.
Sfântul Clement a fost un foarte bun cunoscător al Vechiului Testament. Probabil, înainte de convertire a fost evreu elenist, lucru dovedit și de un text pe care istoricii bisericești i-l atribuie, text numit „Epistola lui Clement către corinteni”, unde face referiri pline de substanță la Legea Veche, la Psalmi și la Cărțile profetice.
În acest text, Sfântul Clement îi îndeamnă pe corinteni la practicarea virtuților evanghelice într-o perioadă în care în Biserica din Corint se produsese o răzvrătire împotriva unor preoți și lideri ai comunității crețtine.
Tradiția spune că a avut parte de un sfârșit martiric, fiind prins în timpul unei persecuții anticreștine din vremea împăratului roman Traian, exilat în cetatea Cherson din Crimeea. Aici a fost aruncat în mare cu o ancoră grea de gât și înecat.
În fiecare an, pe 24 noiembrie, la pomenirea sa, apa se retrage de la mal, dându-le creștinilor posibilitatea să ajungă pe uscat până la locul unde sfântul și-a găsit sfârșitul.